Mai mulți pasageri ai unui microbuz care asigura legătura între satul Boian și Cluj Napoca au sunat disperați la 112 pentru a cere ajutorul. Oamenii au anunțat că microbuzul cu care circulau s-a răsturnat în afara părții carosabile, după ce inițial s-a izbit de rambleul căii ferate.
Accidentul s-a produs într-o curbă ușoară la dreaptă. Din primele informații șoiferul nu a adaptat viteza iar la un moment dat, microbuzul a pătruns pe contrasens, s-a urcat pe rambleul cării ferate de unde s-a răsturnat pe partea dreaptă. Șoferul microbuzului Marius B. a declarat că, în momentul în care a intrat în curba respectivp, a observat că din sens opus nu circula un alt autoturism. "Atunci am vrut să iau o curbă mai largă dar cred că maşina a derapat şi s-a întâmplat nenorocierea", a declarat şoferul.
Pasagerii care mergeau spre Cluj Napoca au suferit răni uşoare, câţiva dintre ei fiind transportaţi la UPU Cluj pentru ajutor medical de urgenţă.