Un MEDIC CONDAMNAT pentru malpraxis a pus DETECTIVII să fileze pacientul. Imaginile sunt surprinzătoare

Întorsătură neașteptată în unul din cele mai grave cazuri de malpraxis de la noi din țară.

Chirurgul ortoped Romeo Traian Ursu, de la Spitalul „Foișor”, condamnat la închisoare cu suspendare și la plata a 500.000 de euro pentru că și-a lăsat paralizat un pacient după o operație, a hotârât să-și demonstreze singur nevinovăția, relatează stirileprotv.ro. Așa că pus detectivii pe urmele pacientului Dan Dragomir, iar filmările rezultate dovedesc că acesta se mișcă fără probleme, ridică greutăți și merge la cumpărături. Imaginile au fost suprinse acum două săptămâni în cartierul Cotroceni. Doctorul și-a susținut dintotdeauna nevinovăția, spunând că secționarea unui vas important de sânge din timpul operației pe care i-a făcut-o pacientului său, în 2005, a fost un accident nefericit, care nu l-a lăsat paralizat pe bărbat. Imaginile suprinse de detectivi au fost deja trimise procurorilor, iar dosarul s-ar putea redeschide. Chirurgul speră să fie scutit de plata despăgubirilor, iar pacientul să fie obligat să dea înapoi cei 100.000 de euro care i-au fost deja virați prin societățile de asigurare.

<iframe src="http://www.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=60557082&section=2&video_section_id=" style="width: 400px; height: 350px;" frameborder="0"> </iframe>