Un manelist celebru a ajuns colecționar de dosare penale. Ce îl așteaptă

Decizia CCR

Unul dintre cei mai populari maneliști, Dani Mocanu, are din nou probleme cu legea. El strânge, unul după altul, dosarele penale strânge dosare penale unul după altul. El a fost trimis din nou în judecată, pentru că a fost prins conducând fără permis.

Dosarul în care Dani Mocanu este judecat pentru conducere fără permis a ajuns pe masa judecătorilor de la Pitești în luna decembrie a anului trecut și a ajuns la cea de-a treia înfățișare.

Procurorii cer pedeapsa maximă. Trei ani de închisoare

Mocanu este acuzat de infracțiune în formă continuată, el fiind acuzat că a comis de mai multe ori aceeași infracțiune la un anumit interval de timp. În cazul lui, procurorii vor încerca să obțină pedeapsa maximă prevăzută de noul Cod Penal, adică 3 ani. Dani Mocanu a mai fost condamnat o dată pentru aceeași infracțiune, în anul 2017, atunci primind însă o pedeapsă cu suspendare.

În urmă cu câteva luni, suspendarea a fost anulată din cauza unei alte condamnări, cea în cazul clipului „Curwa”, unde a fost judecat pentru incitare la ură împotriva femeilor. Manelistul a atacat însă decizia judecătorilor, conform căreia ar urma să stea în spatele gratiilor pentru 6 luni.

Colecționar de dosare penale

„6 luni de închisoare pentru o melodie...dar de ce eu din atâția artiști??? Am sa vorbesc cu Dumnezeu sa rezolve situația și sa se răzbune pe toți cei care îmi vor răul țineți-vă bine...cu Dumnezeu nu e de joaca”, a reacționat manelistul pe Facebook, supă ce a aflat decizia magistraților.

De asemenea, Dani Mocanu mai are un dosar penal pentru rele tratamente aplicate animalelor, după ce într-un alt clip al său a apărut un leu rănit.

Cel mai greu dosar este însă cel în care a fost trimis în judecată pentru proxenetism și în care a și fost deja arestat preventiv. Aici, cântărețul riscă până la 10 ani de închisoare.

Mocanu locuiște într-o vilă cu piscină situată într-o comună de lângă Pitești și conduce mașini de zeci de mii de euro printre care un Porsche Panamera și un BMW. Averea lui a fost însă pusă sub sechestru parțial de procurori atât în dosarul de proxenetism cât și în cel de incitare de ură, acolo unde i se cere să cedeze câștigurile de pe urma vizualizărilor pe Youtube ale piesei, care se ridică la peste 35.000 de euro, scrie wowbiz.ro.