Editura Evenimentul si Capital

Un lider PSD, la un PAS să fie EXCLUS după ce a contrazis DECIZIILE conducerii

Autor: | | 4 Comentarii | 483 Vizualizari

Mihai Chirică, primarul PSD din Iaşi şi vicepreşedinte naţional al partidului, ar putea fi exclus din rândul formațiunii politice după ce l-a contrazis public pe Liviu Dragnea, informeaza B1 Tv.

Liderul PSD a susținut că protestele de duminică seară, la care au participat circa 30.000 de oameni numai în București, reprezintă o nouă mineriadă și un început de lovitură de stat. Nu de aceeași părere a fost și primarul din Iași, care a susținut că manifestațiile nu au fost un început de lovitură de stat și că partidul nu va organiza o contramanifestație.

Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a anunțat, că el însuși va propune excluderea lui Mihai Chirică din PSD și la fel vor fi tratați toți cei care se vor pronunța public contrar celor susținute de conducerea partidului.

”Țin să îl anunţ pe domnul Mihai Chirică, preşedintele PSD Iaşi şi primarul acestui municipiu, că este o două oară când critică public poziţiile şi deciziile domnului preşedinte Liviu Dragnea, ceea ce îl aşează în grupul celor din afara partidului şi în afara valulului popular din 11 decembrie. Eu sunt unul dintre cei care vor propune excluderea din partid a lui Mihai Chirică şi, de altfel, acesta este un mesaj pe care îl transmitem eventualilor "chirici", puţini la număr, care vor să se plaseze în afara partidului că astfel de atitudini nu sunt agreate în PSD. Nu vom da înapoi şi dacă este nevoie, inclusiv în rândurile noastre, vom lua deciziile care se impun. În concluzie, domnul Chirică nu are nicio legătură cu poziţie oficială a PSD, deja nu ne mai reprezintă”, a declarat Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD.

Elena Udrea isi boteaza fetita! Surpriza! Cine e nasa copilului?!?

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI