Kelemen Hunor (foto dreapta), președintele UDMR, l-a criticat pe Klaus Iohannis pentru modul în care acesta a intervenit în timpul pandemiei de coronavirus.
Kelemen Hunor a mai spus despre Iohannis că predecesorul său, Traian Băsescu, ar fi avut mai mult talent de președinte jucător.
„Trebuia sa fie mult mai echilibrat și mai putin preocupat de atacurile politice. Iohannis tot timpul a vrut sa para alt presedinte. A devenit un presedinte jucator cu mai putin talent decat Basescu”, a comentat președintele UDMR, Kelemen Hunor, luni seară, la „Marius Tucă show”.
Mai mult, liderul UDMR mai spune și că „e foarte grav” din partea președintelui că a folosit limba maghiară în batjocură salutandu-i pe cei de la PSD.
„Nu folosești o limbă ca să îți bați joc de celălalt. E foarte grav. Niciun președinte nu a făcut așa ceva. Băsescu era mult mai rafinat în a băga bățul prin gard la anumite partide politice. Dacă trebuia să spună un lucru atât de grav, trebuia să aibă niște informații. Mă gândesc și încerc să înțeleg ce a vrut președintele. Când spune președintele e extrem de grav. Nu e un om politic oarecare”, a mai declarat Kelemen Hunor.