Un judecător s-a împuşcat după ce a achitat cinci bărbați sub acuzații de omor, susținând că alți judecători i-au cerut să schimbe verdictul.
Un judecător s-a împușcat în piept în instanţă, într-o aparentă tentativă de sinucidere în urma plângerilor legate de interferența într-un caz pe care îl prezida.
Judecătorul thailandez a suferit o intervenție chirurgicală în urma incidentului. Bangkok Post susţine că viața sa nu este în pericol. Înainte de gestul său, Khanakorn a făcut o mărturisire distribuită pe rețelele de socializare unde susținea că judecători mai în vârstă i-au spus să-și schimbe verdictele în acel dosar.
Aceasta ar fi însemnat condamnarea a trei inculpați la moarte și doi la închisoare. „În acest moment, alți colegi judecători din instanțele de judecată din toată țara sunt tratați la fel ca mine. Dacă nu pot să-mi țin jurământul de serviciu, aș prefera să mor decât să trăiesc fără onoare”, se arată în declarație.
Declarația lui Khanakorn Pianchana a stârnit îngrijorarea că judecătorii înalți din sistemul de justiție din Thailanda au abuzat de puterea de a obține verdictele pentru a se potrivi obiectivelor politice. Un purtător de cuvânt al Biroului Judiciar din Thailanda a declarat pentru Bangkok Post că judecătorul Khanakorn aparent s-a împușcat pentru că avea probleme personale și era sub stres.
Cu toate acestea, politicianul Piyabutr Saengkanokkul, a declarat că Khanakorn a încercat să facă publice neregulile cu privire la sistemul instanțelor încă de la începutul lunii septembrie, notează guardian.