La vârsta de 17 ani, atunci când părinții au hotărât să o căsătorească, fata, care dorea să își dedice viața lui Hristos, a fugit de acasă, însoțită de două slujnice, în insula Kos din Marea Egee.

Aici, și-a schimbat numele din Eusebia în Xenia („străina”), vrând astfel să arate că se înstrăinează de cele lumești.

Rugându-se lui Dumenzeu să îi ajute să-și găsească un duhovnic, în întâlnește pe ieromonahul Pavel, care o sfătuiește să se stabilească în cetatea Milassa din provincia romană Caria din sud-estul Asiei Mici.

Aici, Xenia se călugărește și zidește o bisericuță dedicată Sfântului Arhidiacol Ștefan, Întâiul Mucenic și o mică mănăstire, unde se va nevoi cu cele două slujnice cu care fugise și cu alte fecioare din regiune.

Sfânta Xenia trăia într-o continuă rugăciune, înfrânare și smerenie, și vărsa în permanență lacrimi de pocăință. În Sinaxarul zilei se spune:

„Puteai să vezi izvoarele apelor în vreme de arșiță secând, decât ochii ei încetând de lacrimi… Făcutu-s-au lacrimile ei pâine ziua și noaptea.”

Ajunsese un înger în trup. Treceau zile întregi fără să pună gura pe hrană, care nu era altceva decât puțină pâine stropită de lacrimile sale. Nimeni nu știa de sfințenia vieții pe care o ducea ea.

Când Cuvioasa Xenia s-a mutat la Domnul, într-o zi pe la amiază, pe cer s-a arătat deasupra mănăstirii o cunună de stele mai strălucitoare decât soarele.

Oamenii din Milassa, care se aflau la un praznic într-un sat vecin, s-au mirat văzând stelele pe cer în plină zi, însă părintele Pavel, între timp devenit episcop al locului, a știut imediat despre ce este vorba:

„Maica Xenia a adormit, pentru dânsa este minunea.”

Atunci au aflat oamenii despre viața sfântă pe care o dusese fecioara.

Te-ar putea interesa și: