Evenimentul "Dezrobirea juridică și spirituală a romilor" care a comemorat împlinirea a 161 de ani de la adoptarea primelor legi privind dezrobirea a fost presărat cu vorbe însufleţite şi nemulţumiri.
La 10:00, ora anunţată pentru începerea evenimentului, încă nu era prezentă toată lumea în Sala Drepturilor Omului din Parlament.
Cel care a vorbit în deschidere și, totodată, care a condus agenda întâlnirii a fost deputatul grupului parlamentar al minorităților naționale și vicepreședintele Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, Daniel Vasile.
Participanţii s-au ridicat pentru a asculta imnul naţional al României, iar ulterior imnul internaţional al romilor.
În continuare, a fost prezentat un scurtmetraj despre istoria romilor.
Preşedintele Federaţiei Democrate a Romilor, Nicoleta Biţu, a semnalat faptul că „dezrobirea face parte din istoria României”. Aceasta şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că „nici după două decenii de asumare a unor politici de stat, romii nu au un muzeu propriu, un monument al robiei şi că cercetarea istoriei romilor şi introducerea acesteia în manualele şcolare nu sunt realizate”.
Necesitatea investiţiei în Educaţie
Unul dintre cei care au luat cuvântul a fost liderul grupului minorităților naționale în Parlament, Varujan Pambuccian, care a punctat că „e bine să ştim cum e trecutul, dar să vedem cum stau lucrurile astăzi şi să desluşim ce face în viitor”. El a precizat că s-au mai organizat astfel de evenimente, dar şi „planuri, strategii, s-au cheltuit destul de mulţi bani şi efectul a fost neglijabil”. El a enunţat patru domenii care sunt precare în etnia romă: „locuirea, sănătatea, educaţia şi munca”. El şi-a arătat dezaprobarea faţă de statisticile care s-au făcut , „statistici făcute din satelit, nici măcar din avion”. „Realitatea nu poate fi descrisă decât mergând în comunităţile în care nu există electricitate”, a subliniat Pambuccian. Acesta a insistat că „îndreptarea acestor lucruri nu se face prin strategii şi conferinţe, educaţia nu poate fi făcută cu un program de 8 luni, de 6 luni, doar cu programe susţinute”. Pambuccian a amintit de perioada în care a pledat pentru înfiinţarea unui liceu rom, dar „mi-au sărit în cap (deputaţii - n.red)” şi a abandonat proiectul.
Sărbătoare, nu comemorare
Deputatul ALDE, Varujan Vosganian a adresat, la rândul său, câteva cuvinte. A început prin a recita câteva versuri din poezia lui Vasile Alecsandri, „Dezrobirea ţiganilor”. El a precizat că nu este de-acord cu o comemorare, ci, în opinia sa, ar fi trebuit să fie o sărbătoare. Cea care a intervenit a fost preşedintele Federaţiei Democrate a Romilor, Nicoleta Biţu, care a specificat că este atât o sărbătoare, cât şi o comemorare, deoarece se comemorează victimele secolelor de sclavie. Vosganian a punctat faptul că „cel mai mare obstacol în calea emancipării romilor stă prejudecata majorităţii”. El a subliniat că „ţiganii au fost dezrobiţi fără să se gândească la faptul că ei, a doua zi, trebuiau să trăiască”. Vosganian a încheiat prin a-i îndemna pe parlamentarii romi să facă mai multe pentru comunitatea lor.
Deputatul şi liderul grupului USR la Cameră, Nicuşor Dan, a afirmat că romii sunt o resursă şi ar trebui trataţi ca atare.
De la vorbă la faptă
Directorul Centrului Naţional de Cultură a Romilor, Mihai Neacşu, a contrazis câteva dintre afirmaţiile făcute de antevorbitori. El a accentuat faptul că „nu s-au cheltuit mulţi bani, e un stereotip, s-au cheltuit foarte puţini bani”. Într-o notă ironică, el a comentat că „aud numai discursuri, reprezentanţii îşi dau seama că vorbesc despre ce nu au făcut sau despre ce ar trebui să facă şi nu fac?”.
De altfel, el a insistat că „deşi Educaţia e importantă, sunt alte domenii tratate necorespunzător”. Neacşu a propus ca, la evenimentul de anul viitor, cei care au vorbit despre ce trebuie făcut în privinţa comunităţii rome să şi prezinte ce au făcut.
Printre cei care au adresat câteva cuvinte s-au numărut şi ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, deputatul PSD, Florin Manole, şi preşedintele Centrului Romilor Amare Romentza, Delia Grigore.
În jurul orei 15:00, când s-a încheiat evenimentul, în sală mai rămăseseră câţiva participanţi. Deputatul Daniel Vlase a ţinut să-i mulţumească liderului USR, Nicuşor Dan, pentru că a rămas până la finalul evenimentului.