Un francez a ajuns printre cei mai bogați oameni din lume. Macron: „Eu nu am prieteni!”

Un francez a ajuns printre cei mai bogați oameni  din lume. Macron: „Eu nu am prieteni!”

Trăim cu iluzia, alimentată puternic de presa progresistă de la noi, că, în Occident, nu numai politicienii sunt niște îngeri, ci chiar și oamenii de afaceri.

Credem cu tărie că, spre deosebire de milionarii de carton din România, afaceriștii occidentali au devenit bogați și celebri datorită ideilor lor geniale. Oricât ar fi de greu de acceptat pentru unii, poveștile de succes ale unor Bill Gates, Mark Zuckerberg sau Steve Jobs sunt niște excepții. Ceilalți, marea majoritate, au exploatat fără scrupule averea familiei, dar și conexiunile politice.

Este și cazul francezului Bernard Arnault, a cărui avere este estimată la aproximativ 106 miliarde de dolari, după ce a cumpărat cu 16 miliarde de dolari celebra companie Tiffany. Potrivit unui clasament, în care personal nu cred deloc, Arnault ar fi cel mai bogat om din lume, întrecându-i pe Jeff Bezos și Bill Gates.

Cine este acest Bernard Arnault, ne spune site-ul de dreapta bvoltaire.fr. Arnault s-a născut într-o familie înstărită, a absolvit școli de elită și și-a construit cariera cu ajutorul averii familiei. “În 1971, s-a alăturat companiei de construcții fondată de tatăl său și a reușit să-l convingă pe acesta să facă pasul de la constructor la dezvoltator. În 1981, ca atâția alți eroi ai rezistenței împotriva social-comunismului lui Mitterrand, s-a exilat. Nu la Londra, ci în Statele Unite. După ce s-a convins că nu există niciun pericol acasă, s-a reîntors în țara-mamă în 1984 și a investit averea părinților săi (90 de milioane de franci atunci, încă) în achiziția grupului Boussac, portdrapelul industriei textile franceze.

Ne puteți urmări și pe Google News

A promis, desigur, „menținerea locurilor de muncă”, cu ajutorul statului francez, care nu s-a zgârcit în ceea ce privește subvențiile din banii contribuabilului. Cu o viteză care nu poate trezi decât admirația, Bernard Arnault a dezmembrat grupul în cauză, păstrând  doar bijuteria: Christian Dior; operație care, în 1987, îl face cel mai bogat om din Franța și îi permite să preia controlul asupra unui alt grup, LVMH. Costul social al acestei operațiuni în ceea ce privește șomajul în masă? Un detaliu banal”.

Lovitura data textiliștilor care și-au pierdut serviciile îi oferă lui Arnault șansa de a prelua controlul asupra unor industrii de lux, precum șampania și parfumurile. Dovedește același gust desăvârșit și în ceea ce privește selectarea anturajului. În 1996, e martor la căsătoria dintre Nicolas și Cécilia Sarkozy. La inaugurarea fundației sale Louis Vuitton, în 2014, participă însuși François Hollande, pe când deschiderea  uneia dintre fabricile sale din SUA (în 2016) se face în prezența lui Donald Trump.

O întrebare a jurnalistului Jean-Jacques Bourdin în legătură cu Bernard Arnault l-a făcut pe însuși Emmanuel Macron să izbucnească în direct: "Nu am prieteni... sunt președintele Republicii!". Chiar așa să fie, se întreabă ziariștii de la HuffPost: ”Dacă șeful statului nu este „intim” cu miliardarul, există, însă, câteva elemente certe de apropiere între cei doi. La alegerile prezidențiale, în turul doi, în paginile Les Echos, un ziar pe care îl deține, Bernard Arnault a publicat un text prin care a solicitat, ca și mulți alții, să fie votat Emmanuel Macron, nu Marine Le Pen. În această postare, miliardarul a salutat programul candidatului centrist, un program „bazat pe convingerea că întreprinderea privată este singura pârghie eficientă pentru crearea de locuri de muncă durabile, sănătoase și masive în Franța”.

Patronul LVMH e, pe de altă partem foarte mulțumit de una dintre clientele sale: „Suntem foarte mândri să o îmbrăcăm pe prima doamnă”, a spus el, adăugând că „nu a existat niciun impact comercial” al acestei colaborări. Acuzațiile la adresa lui Arnault în ceea ce privește optimizarea fiscală (încercarea de a găsi tot felul de portițe pentru a plăti cât mai puține taxe și impozite) nu par să-l intereseze pe președintele francez. „Ceea ce dumneavoastră (ziariștii n.r.) numiți fraude fiscale, nu sunt fapte sancționabile penal prin lege”.