DNA a pierdut recursul în casație în dosarul foștilor directori ai lui Sorin Ovidiu Vântu

DNA a pierdut recursul în casație în dosarul foștilor directori ai lui Sorin Ovidiu Vântu Sursa foto. retete si vedete

Curta de Apel București a respins recursul în casație al DNA, în dosarul în care foștii directori ai lui Sorin Ovidiu Vântu au fost achitați în urma prescrierii faptelor.

În anul 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție – au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

  • MIHAI SORIN, la data faptei director general executiv și membru în Consiliului de Administrație al SC Petromservice SA (actuală SC PSV Company SA), cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,
  • ȘUPEALĂ GHEORGHE, la data faptelor membru în Consiliul de Administrație și director general executiv al SC Petromservice SA (actuală SC PSV Company SA), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor,
  • ANAGNASTOPOL ZIZI, la data faptei director economic, respectiv director financiar al SC Petromservice SA (actuală SC PSV COMPANY SA), cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,
  • DINU TATIANA, la data faptei administrator de fapt si de drept al SC Card Vision Media SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,
  • IORDĂCHESCU MARIANA, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,
  • KISS LASZLO GYŐRGY, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală,
  • EFTIME IONUȚ-ADRIAN, în prezent aflat în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,
  • PSV COMPANY SA (fostă Petromservice SA), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor,
  • ALEXANDRA INTERNATIONAL ENTERPRISE FUND SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, complicitate la spălarea banilor și spălarea banilor,
  • BOAZ ACTIVE SRL și CARD VISION MEDIA SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

SC Petromservice SA, acuzată că s-a sustras de la plata a 6.802.669 lei

În rechizitoriul întocmit, procurorii  au arătat că inculpații Mihai Sorin, Șupeală Gheorghe și Anagnastopol Zizi,ca reprezentanți ai SC Petromservice SA (actuala SC PSV Company SA), au creat și au implementat un mecanism infracțional prin care se înregistrau în evidențele contabile ale firmei. Astfel se declarau la Fisc cheltuieli neavând la bază operațiuni reale.

În perioada 2006-2008, sumele declarate nejustificat au însumat 50.357.919 lei. Majorarea artificială a cheltuielilor determina reducerea obligațiilor fiscale pe care firma le plătea statului. Prin urmare firma s-a sustras de la plata unei sume importante la buget, în valoare de 6.802.669 lei, sumă cu care ANAF s-a constituit parte civilă în cauză.

Ne puteți urmări și pe Google News

În vreme ce instanța de fond, Tribunalul București,  i-a găsit vinovați pe inculpați, condamnându-i la pedepse drastice, cuprinse între 5 și 10 ani de închisoare, instanța de apel – Curtea de Apel București – a constatat, prin decizia penală nr. 141/A din 06.02.2023, încetarea procesului penal față de MIHAI SORIN, ȘUPEALĂ GHEORGHE, ANAGNASTOPOL ZIZI, DINU TATIANA, IORDĂCHESCU MARIANA, KISS LASZLO GYŐRGY, EFTIME IONUȚ-ADRIAN, CARD VISION MEDIA SRL și BOAZ ACTIVE SRL pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Prejudiciul a fost recuperat

Curtea de Apel București a mai dispus achitarea inculpaților PSV COMPANY SA (fostă Petromservice SA), ALEXANDRA INTERNATIONAL ENTERPRISE FUND SRL, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, respectiv în cazul inculpatului ȘUPEALĂ GHEORGHE pentru infracțiunea de spălare a banilor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu vinovăția stipulată de lege. Judecătorii au constatat că prejudiciul în cuantum de 6.802.670 lei cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală a fost recuperat de partea civilă ANAF prin Nota de compensare din 17.07.2009., pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, intervenind prescripția răspunderii penale.

Sursa: Arhiva EVZ

Curtea de Apel București a dispus achitarea inculpaților PSV COMPANY SA (fostă Petromservice SA), ALEXANDRA INTERNATIONAL ENTERPRISE FUND SRL, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor. În cazul inculpatului ȘUPEALĂ GHEORGHE pentru infracțiunea de spălare a banilor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege. Judecătorii au constatat că prejudiciul în cuantum de 6.802.670 lei cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală a fost recuperat de partea civilă ANAF, arată Nota de compensare din 17.07.2009.

În mai a.c, DNA a prezentat o cerere de recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 141/A din 6 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. La sfârșitul lunii trecute, judecătorii ÎCCJ au luat decizia de a-l respinge ca nefondat, potrivit clujjust.