Senatorul PSD Robert Cazanciuc a spus, joi că dacă era ministru al Justiţiei nu ar fi promovat Ordonanţa 13 care modifica legislația penală. El a precizat că OUG 13 a fost o greşeală, cel puțin din perspectiva modului de abordare.
"Cu siguranţă nu aş fi promovat acea ordonanţă. Aş fi promovat o dezbatere publică mai întâi, (...) pe nevoia de a clarifica texte de lege. Evident că dacă nu ai dezbatere publică apar suspiciuni, din păcate, şi acolo unde nu există. Nu avem nimic de ascuns, e păcat să nu faci dezbatere publică", a declarat Cazanciuc, întrebat fiind ce ar făcut dacă era ministru al Justiţiei, informează Agerpres.
Cazanciuc a adăugat că OUG 13 a fost o greșeală.
"S-a spus foarte clar că a fost o greşeală, cel puţin din perspectiva modului de abordare a unor chestiuni care trebuiau să primească un răspuns. Sunt lucruri deja asumate. Suntem deja la al treilea ministru în momentul de faţă. Învăţăm din greşeli şi mergem mai departe", a concluzionat parlamentarul social-democrat
Robert Cazanciuc a fost prezent, joi, la Alba Iulia, unde a susţinut, la Universitatea "1 Decembrie 1918", conferinţa cu tema "Judecător/procuror/avocat/notar - job sau vocaţie?", iar apoi a participat la o conferinţă de presă.
Senatorul PSD a fost ministrul Justiției în Cabinetul Ponta, în intervalul aprilie 2013 - noiembrie 2015.