Un fost internațional român este tranșant: „Noi stăm ca pugiliștii. Intrăm în ring, primim 2-3 pumni și apoi încercăm să ne revenim”

Un fost internațional român este tranșant: „Noi stăm ca pugiliștii. Intrăm în ring, primim 2-3 pumni și apoi încercăm să ne revenim”

Ionel Ganea, fost atacant al prmeri reprezentative, a criticat jocul practicat de „tricolori” și a cerut îndepărtarea lui Alexandru Mitriță și Nicolae Stanciu.

Fost mare internațional român, Ionel Ganea este de părere că Alexandru Mitriță și Nicolae Stanciu, fotbaliști care evoluează în SUA, respesctiv Arabia Saudită, nu mai fac față la echipa națională, iar Cosmin Contra ar trebui să renunțe la ei. Ganea a comparat jocul primei reprezentative cu un boxer care se trezește doar după ce încasează câțiva pumni.

„Trebuie să ne comparăm cu echipele care au același obiectiv cu noi. Noi intrăm în joc foarte moale. Noi stăm ca pugiliștii. Intrăm în ring, primim 2-3 pumni și apoi încercăm să ne revenim. Cosmin încearcă, dar depinde și de jucători. Întrebarea mea e de ce în meciurile amicale joci bine și în meciurile oficiale nu mai putem face aceleași rezultate? Am ajuns acum să aducem jucători care joacă în Arabia și prin America. Eu nu văd rostul. Zice Șumudică de campionatul Arabiei că e puternic. Niciodată nu se poate compara cu un campionat din Europa. Noi vorbim despre fotbal. Când vreodată să joace jucători din Arabia la națională?

Rădoi, când era, mânca pământul! Alții ce fac? Nu fac nimic. Vin, pozează în echipamentul României și pleacă. Nu mai e dorința aia de a face performanță și de a juca pentru echipa României cum era odată. N-am văzut răutate, dorință”, a spus Ganea la GSP Live.

Ne puteți urmări și pe Google News