Un fost inspector de la Directia Antifraudă Fiscală Constanța a fost condamnat definitiv, ieri, la șapte ani și două luni de închisoare, pentru luare de mită și trafic de influență.
Dumitru Adrian Popa, fost inspector al Direcției Antifraudă Fiscală Constanța, a fost condamnat de către Curtea de Apel Constanța la câte doi ani și opt luni de închisoare pentru trei infracțiuni de luare de mită și la trei ani și jumătate pentru a o altă infracțiune similară. Instanța judecătoarească a decis să unifice cele patru pedepse cu cea pentru trafic de influență, de trei ani de închisoare, ajungându-se, în final, la o pedeapsă de șapte ani și două luni de închisoare.
Din pedeapsa finală pe care Popa a primit-o, urmează să se scadă perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciuliu a acestuia, adică din septembrie 2015 până în prezent.
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă, celălalt inculpat, Florin Zarughevici, fiind condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită.
Conform procurorilor Curții de Apel Constanța, în perioada iulie-septembrie 2015, Dumitru Adrian Popa, în funcția de inspector la Direcția Națională Antifraudă Fiscală Constanța, a primit de la mai mulți oameni de afaceri o sumă totala de aproximativ 13.000 de lei, în urma unor controale făcute la firmele acestora, în urma cărora se descopereau nereguli.
În aceleași circumstanțe și profitând de influența funcției pe care o deținea, acesta a pretins, prin intermediul lui Florin Zarughevici, suma de 3.000 de euro unui administrator a unei societăți. În septembrie 2015 acesta urma să se întâlnească și să primească această sumă, moment în care a fost pus la cale și flagrantul.
În luna februarie a anului curent, acesta a fost condamnat de Tribunalul Constanța la patru ani și opt luni de inchisoare pentru luare de mită în formă continuată. Totodată, pentru trafic de influiență, Popa a primit o condamnare de trei ani de închisoare. Instanța a decis să-i aplice pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă. Astfel, acesta trebuia să execute cinci ani și opt luni de închisoare, scrie Digi24.