Alin Lucian Antochi, fost europarlamentar şi secretar de stat în Ministerul Justiţiei, s-a înscris, azi, în PNL, a anunţat preşedintele organizaţiei PNL, deputatul Mugur Cozmanciuc, potrivit Agerpres.
"Ne asumăm să ne implicăm să vorbim de dezvoltarea autostrăzii care va lega Moldova de Ardeal, de un culoar rapid Suceava - Bucureşti. Totodată, susţinem împreună un master plan pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din judeţul Neamţ", a declarat preşedintele PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc, potrivit Agerpres.
Organizaţia PSD Neamţ pare că se destructurează în condiţiile în care deputatul Vlad Marcoci, ales din partea PSD, a anunţat în urmă cu două săptămâni că se înscrie în PNL. De asemenea şi Daniel Vasiliu , vicepreşedinte al CJ Neamţ s-a înscris în PNL la finalul lunii aprilie. Aceştia şi-au argumentat decizia spunând că vor să îl susţină pe deputatul PNL Mugur Cozmanciuc în funcţia de preşedinte al CJ Neamţ.