Un fost diplomat român dezvăluie. Al Treilea Război Mondial: Multinaționalele împotriva lui Trump

Un fost diplomat român dezvăluie. Al Treilea Război Mondial: Multinaționalele împotriva lui Trump

Alegerea lui Donald Trump, în noiembrie 2016, a declanșat un uriaș mecanism de diabolizare a noului președinte american: liderii politici occidentali, trusturile de presă, marile companii, Hollywood-ul, ONG-urile, toate strânse într-o formidabilă coaliție împotriva naturii au declanșat războiul total.

Fostul diplomat Ovidiu M. Curea semnează în revista Art- Emis o analiză care explică dedesubturile acestui conflict de proporții nemaiîntâlnite, pe care nu se sfiește să-l numească „Al Treilea Război Mondial”.

Cel mai demonizat președinte din istorie

„Noi ne-am uitat cu gura căscată la americani dintotdeauna. Și nu numai noi. Neam uitat cu admirație și cu invidie, neam uitat cu speranță și reproș. Azi ne uităm la ei și nu mai înțelegem nimic . Asta să fie democrația pe care o predicau ei lumii întregi, democrația pe care lumea întreagă se căznea să o implementeze musai prin ogrăzile lor cu paie, cu coceni, cu nisip sau cu liane?

Ne puteți urmări și pe Google News

” Așa își începe Ovidiu M. Curea analiza: cu nedumerirea oricărui om de bun-simț care nu poate înțelege de ce „președintele americanilor, ales legal de către americanii înșiși cu numai câteva luni în urmă, este persoana cea mai blamată, cea mai ironizată, cea mai demonizată din toată istoria de până acum a Statelor Unite?”

Programul național al lui Trump deranjează?

La urma urmei, de ce se face vinovat cel care a câștigat promițând că va pune în prim-planul acțiunilor sale interesul americanilor? Iată, spre aducere aminte, o listă a promisiunilor sale, care au stârnit oroare:

Pe piața americană „să se cumpere produse americane și să se angajeze forță de muncă americană”, „orice decizie în problemele de comerț, finanțe, emigrație sau afaceri externe să fie luată în beneficiul muncitorilor americani și al familiilor americane”, principiul care va sta la baza tuturoracțiunilor sale va fi „America first”, reducererea taxelor și impozitelor, restaurarea respectului pentru lege, combaterea criminalității și traficului de droguri, îmbunătățirea sistemului medical, revigorarea activității economice interne, limitarea implicările armatei americane în conflictele externe, reducerea deficitului balanței de plăți, mărirea numărului locurilor de muncă prin crearea de condiții favorabile pentru firmele naționale ca ele să investească în țară și nu în străinătate, reducerea numărului șomerilor și ridicarea nivelului câștigurilor salariale, controlarea fluxului de imigranți, restaurarea și dezvoltarea rețelelor de șosele și autostrăzi. „În fine, (Trump) declară că își face o datorie de credință în a urmări ca scop final al mandatului său redarea strălucirii și măreției de altădată a Americii, strălucire și măreție care au stat vreme îndelungată în admirația întregii lumi la a cărei civilizație materială a contribuit din plin.”

Ce este rău aici?... Nu cumva „tocmai acest program național - patriotic american să-i fi scos din minți pe americani, care protestează zilnic împotriva lui Trump?”

Familia și apropiații lui Trump, luați la țintă

Și nu doar Trump este ținta atacurilor în valuri. Oricine îi stă în preajmă este vânat la fel ca președintele. Michael Flynn, consilierul pe probleme de securitate națională, a fost forțat să demisioneze; asupra lui Jeff Sessions, procurorul general al SUA, se fac presiuni uriașe pentru a demisiona și el. „Vina” lor? Cei doi, care au făcut parte din echipa Trump, au avut discuții în timpul campaniei electorale cu ambasadorul rus Serghei Kislyak, ca și cum acesta era „un arestat periculos cu care nimeni nu avea voie să vorbească, în schimb campania contracandidatei lui Trump, Hillary Clinton, putea să fie finanțată de multinaționale și cercuri arabe având legături cu ISIS.” În acest război total împotriva noului președinte, membrii familiei Trump au devenit și ei ținte: „soția lui Trump, Melania (născută, atenție! în Cehoslovacia comunistă), este neglijată de acesta, nu vrea să se mute la Casa Alba, poartă rochii prea scumpe; fata lui Trump, Ivanka, (aha, nume rusesc!) sfidează lumea călătorind în mod ipocrit cu companii aeriene low-cost.”

FOTO: Ivanka și Melania în spatele lui Trump FOTO: AGERPRES

Pentru UE, Trump este mai periculos decât Putin

Uniunea Europeană l-a tratat de la bun început pe Donald Trump ca pe marele său inamic, acesta având parte de un tratament mai agresiv decât Putin. „Puterile europene s-au simțit de-a dreptul revoltate de direcțiile politicii lui Trump față de țările europene, care se axează pe două probleme: dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre SUA și fiecare stat european în parte, fără intermedierea și aprobarea Bruxelles- ului (apreciind Brexit-ul ca pe o manifestare de independență a Marii Britanii) și respectarea cotelor de contribuție la bugetul NATO de toate țările membre. Dacă membrii NATO nu-și respectă obligațiile financiare, Trump apreciază că nici SUA n-ar mai trebui să sară în ajutorul țărilor membre în caz de agresiune externă.”

Dintre țările europene membre NATO, doar 4 din cele 25 și-au îndeplinit în 2016 obligația asumată de a contribui cu 2% din PIB la bugetul Alianței: Marea Britanie (2,21%), Grecia (2,38%), Estonia (2,16%) și Polonia (2,00%). Celelalte mari puteri europene, Germania (1,19%), Italia (1,11%) și Spania (0,91%) se numără printre codașe, efortul lor financiar fiind sub cel al României (1,48%). Franța cu 1,78% se află și ea sub nivelul angajamentelor.

SUA, identificate explicit ca inamic al Uniunii Europene

Reacția europenilor la punerea la punct a lui Trump a fost furibundă. «La 31 ianuarie președintele Consiliului European, Donald Tusk trimitea o scrisoare conducătorilor celor 28 de state membre U.E. în care avertiza că „Schimbările (de putere) de la Washington pun Europa într-o situație dificilă, noua administrație părând a așeza sub semnul întrebării ultimii 70 de ani de politică externă americană”, iar în continuare identifică drept riscuri pentru UE „o Chină tot mai activă”, „politica agresivă a Rusiei în Ucraina și celelalte țări vecine”, „războaiele, teroarea și anarhia din Orientul Apropiat și Africa”, precum și „declarațiile îngrijorătoare ale noii administrații americane”. La sfârșit, Donald Tusk încheie cu concluzia îndemn că „Astăzi trebuie să ne apărăm cu claritate demnitatea, fie că e vorba de Rusia, China, Statele Unite sau Turcia”. Întrucât o apărare nu se poate pregăti și manifesta decât față de un dușman, rezultă că Tusk consideră Statele Unite alături de Rusia, China și Turcia ca fiind dușmanii de astăzi ai Uniunii Europene».

Axioma anti-Trump: Omul de la Casa Albă gafează, minte sau înșală

Orice spune sau face Trump este răstălmăcit sau interpretat cu rea credință, arată Ovidiu M. Curea, în analiza sa.

FOTO: Pompieri suedezi la Rinkeby, pe 20 februarie, privesc la incendiile declanșate de imigranți FOTO: AGERPRES

„Faptul că i-a mulțumit telefonic președintelui taiwanez pentru felicitările transmise cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al SUA a fost trâmbițat de presa americană ca o dovadă explicită a faptului că Trump nu respectă principiul la care chinezii țin atât de mult, cel al unei „singure Chine”.”

„Uitați-vă ce s-a întâmplat în Suedia”

„Telefonul dat apoi de Trump președintelui chinez pentru a-l liniști că nu are intenția de se abate de la respectivul principiu respectat și de predecesorii săi de la Casa Albă și că scurta discuție avută de el cu președintele Taiwanului nu s-a încadrat decât în limitele civilizate ale bunei cuviințe, n-a mai contat printre subiectele ulterioare ale presei americane.”

Un exemplu flagrant de reacredință la adresa lui Trump a fost și „Episodul Suedia”: «Toată „lumea bună” americană a sărit în sus atunci când Trump referindu-se în cadrul unui discurs la atacurile teroriste din Europa a spus: „uitați-vă ce s-a întâmplat azi-noapte în Suedia”. Au sărit în sus și presa suedeză și premierul Suediei și ministerul de externe suedez, infirmând categoric faptul că „azi-noapte” (e vorba despre noaptea de vineri, în preziua discursului pronunțat de Trump sâmbătă 18 februarie) s-ar fi produs vreun incident terorist în Suedia și acuzându-l pe Trump că defăimează țara scandinavă. Nimeni nu a făcut nici o legătură cu faptul că în vinerea respectivă, seara, postul american de televiziune Fox News Channel difuza un documentar în care, pe fundalul unor imagini filmate la fața locului cu vitrine sparte și incendii, informa că, în urma intrării masive de imigranți în Suedia (160.000 numai anul trecut dintre care doar 500 au găsit locuri de muncă) a crescut numărul violențelor cu arme de foc și al violurilor.»

Și autorul analizei punctează: «Nu a mai contat, desigur, că a doua zi Trump a explicat că s-a referit în general la actele de violență din Europa și la documentarul de „vineri” al Canalului Fox News. De asemenea, a fost trecută sub tăcere situația cu adevărat tulbure din Suedia, țară în care au apărut zone locuite majoritar sau exclusiv de imigranți musulmani unde legile statului nu se mai aplică, unde serviciile de protecție și investigație ale poliției, cele de paramedici și de pompieri nu-și pot îndeplini misiunea pentru că sunt atacate de grupurile de imigranți.»

Norvegia vrea să închidă granița cu Suedia

„Datorită insecurității muncii lor, mulți polițiști au început să părăsească masiv poliția suedeză. După un raport din luna septembrie citat de site-ul american de știri și analize Breibart, 80% din ofițerii de poliție se gândesc să-și schimbe meseria din cauza pericolului muncii lor.

A fost trecută sub tăcere și îngrijorarea țărilor vecine. Astfel, nu demult, primul ministru norvegian declara că, în cazul în care situația din Suedia continuă să se deterioreze, Norvegia este gata să abandoneze Convenția de la Geneva privind refugiații, să închidă granița cu armata, iar refugiații care vin dinspre Suedia să fie trimiși înapoi fără nici o posibilitate de a solicita azil, declarații asemănătoare fiind făcute și de reprezentanți ai Finlandei și Danemarcei.”

Ironia sorții a făcut ca, la două zile după acel „uitați-vă ce s-a întâmplat azi-noapte în Suedia”, în cartierul Rinkeby din Stockholm, zonă locuită în majoritate de imigranți, au izbucnit violențe de stradă între aceștia și poliție, cu incendii, magazine devastate și răniți din ambele tabere.

Cel mai rău zid din lume

Zidul „inuman” și „xenofob” pe care Trump vrea să-l construiască la granița cu Mexicul, pentru a stăvili fluxul de imigranți care pătrund ilegal în Statele Unite, a devenit unul dintre caii de bătaie favoriți ai taberei anti- Trump. „De ce o fi considerată atât de revoltătoare o măsură luată de o țară pentru a-și proteja frontierele de intruși? De ce ar fi mai revoltător gardul dintre SUA și Mexic decât cele existente în Europa precum sunt gardurile dintre Ungaria și Serbia, Austria și Ungaria, Austria și Slovenia, Turcia și Grecia, Bulgaria și Turcia (construit cu fonduri europene), cel din Franța de la Calais - intrarea în Eurotunel sau decât altele existente în zone geografice diferite cum ar fi cele dintre Israel și Egipt, India și Bangladesh sau între enclava spaniolă Melilla și Maroc?”