Un fost decar al naționalei de fotbal a României s-a pocăit. „Mi-am dat seama că Dumnezeu este viu”

Un fost decar al naționalei de fotbal a României s-a pocăit. „Mi-am dat seama că Dumnezeu este viu” Sursa: Arhiva EVZ

Un fost fotbalist din naţionala României a povestit cum a ajuns să se pocăiească după o viață tumultoasă. El a declarat că totul a pornit de la o carte, care l-a făcut să realizeze că Dumnezeu îl apără de tot ce este rău.

George Florescu (38 de ani), mijlocaș la Sănătatea Cluj și fost internațional, a povestit că a ajuns să se pocăiască după ce a avut probleme cu legea. El a declarat că s-a crezut „șmecher” în tinerețe și că nu s-a gândit la consecințe, dar că acum vede viața diferit.

„Mă numesc George Florescu, am trei copii și al patrulea este pe drum, Slăvit să fie Domnul, sunt botezat de curând, împreună cu soția, pe 10 iunie anul trecut, ne-am botezat împreună, în același timp. Sunt din Cluj și, probabil că unii dintre voi, care mă cunoașteți din lumea sportului, știți că am fost cel mai slab număr 10 din istoria echipei naționale. Cel mai important aspect din viața mea de adolescent a fost la vârsta de 16 ani, când deja făceam parte dintr-o bandă. Eram, în același timp, foarte bun la școală, un sportiv foarte bun. La 16 ani, deja, semnasem un contract cu Universitatea Cluj, cu echipa mare, dar, în timpul liber, făceam parte și dintr-o gașcă de cartier.

Într-o seară ne-am adunat la spart semințe și am intrat într-o altercație cu trei studenți, noi eram vreo 15- 20, iar săracii studenți s-au ales cu răni destul de grave și multe zile de spitalizare. A urmat partea mai puțin plăcută, noi am crezut că suntem tari, suntem șmecheri, i-am bătut pe ăștia, suntem puternici, mușchii noștri sunt tari, însă a venit reversul medaliei și am fost prinși de polițiști.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa am ajuns inculpați. La 16 ani puteam să-mi ratez toată cariera. Ce experiență a fost pentru mine la acea vârstă, în boxa inculpaților, la tribunal, la strigarea numelui: «Inculpat Florescu! Vă rog să vă ridicați!»”, a dezvăluit George Florescu pentru Creștin Total Media.

De ce s-a pocăit

Fostul fotbalist a declarat că s-a pocăit după ce a citit cartea „Dă sens vieții”. Acesta a mai spus că a fost și la Muntele Athos și că s-a apropiat cu adevărat de Dumnezeu.

„O carte care mi-a atras atenția se numește „Dă sens vieții”. O citeam în avion și am avut prima dată revelația de a-l căuta pe Dumnezeu. Am început să plâng. Era o bucurie de nedescris. Mi-am dat seama în momentul ăla cât m-a protejat Dumnezeu. Ăsta a fost primul moment când am simțit chemare. Eu nu știam despre creștinism, penticostali, baptiști. Știam de ortodocși, catolici și musulmani. Am început să caut. Prima dată am îmbrățișat religia ortodoxă. Am fost la Muntele Athos și am trăit niște experiențe care m-au făcut să caut și mai mult. Mi-am dat seama că Dumnezeu este viu.

Este un Dumnezeu apropiat, al relației. Apoi am început să caut în ocultism, am început să-l caut pe Dumnezeu în ocultism. Eu eram atras și de supranaturalul lui Dumnezeu. Am făcut și yoga, am fost și la șamani, am trecut prin mai multe secte oculte. Nu știam ce este, credeam că îl caut pe Dumnezeu. El m-a protejat și acolo”, a mai dezvăluit Florescu.