Un fost corporatist român protestează la Londra față de abuzurile din Justiția română și a oligarhiei bancaro-judecătorești

O să încep o poveste, din păcate tristă, a unei vieți care după ce ajunge undeva peste medie, este călcată în picioare de un sistem financiar bancar ce readuce sclavia în România ajutat de un sistem putred și găunos și anume sistemul de Justiție.”

Așa își începe Laurențiu Pârvu, un fost corporatist de top din România, explicația protestului său de la Londra. Laurențiu Pârvu a făcut parte din echipa de privatizare a rafinăriei Petromidia, fiind unul dintre principalii manageri ai echipei lui Dinu Patriciu. Avea o situație financiară foarte bună, atât el cât și soția sa, tot corporatistă. Așa că s-au hotărât să-și construiască o casă care să fie “casa visurilor lor”, după cum mărturisește chiar el.

Casă, dulce casă

Pentru că era o perioadă când băncile, încurajate și de BNR, îi “fugăreau” pe români cu oferte de credite care mai de care mai de nerefuzat, soții Pârvu au contractat două credite, în 2007 și 2008, unul în euro și celălalt în franci elvețieni, de la Banca Românească. Ca mulți alții care la acea vreme își puteau permite să plătească rate bancare fără să le afecteze nivelul de trai, nici cei doi soți nu au citit contractele de împrumut și nu au analizat împreună cu un avocat clauzele contractuale.

Între timp, Laurențiu Pârvu părăsise Rompetrol și ajunsese chiar Director general al uzinelor Vulcan SA, deținute de omul de afaceri Ovidiu Tender. Abia prin anul 2014, atunci când SC Vulcan SA a intrat în faliment, iar veniturile familiei s-au diminuat, Laurențiu a început să fie interesat de clauzele din contactele de credit. Rata de la creditul în CHF se dublase din senin, iar rata la creditul în euro crescuse cu 300 de Euro/ lună, tot fără vreo explicație din partea băncii.

Atunci a constatat că unele clauze din contracte îi permiteau băncii să mărească unilateral dobânzile. S-a adresat conducerii băncii pentru o renegociere, iar banca a recunoscut clauzele abuzive. Dar a refuzat să rezolve situația și s-a ajuns la proces.

Dreptatea, de partea celor puternici

Prima lovitură a primit-o de la justiție atunci când i-a fost executată locuința, cu toate că nu a existat o hotărâre judecătorească definitivă. În timp ce o instanță îi acceptase contestația la executare, o altă instanță o încuvințase. Casa a fost vândută foarte repede și pe un preț subevaluat, dar fără să existe o hotărâre judecătorească definitivă. Între timp, Pârvu a câștigat procesul privind clauzele abuzive, în primă instanță, la judecătorie. Dar banca a făcut apel, iar instanța superioară a admis apelul. Conform celor spuse de Laurențiu Pârvu, “instanța nu a citit nici măcar titlul dosarului”, altfel nu se explică cum au fost încălcate “prevederile Curții Constituționale care se aplică numai pentru contestațiile la executare”, iar dosarul era exact unul de contestare la executarea silită.

Executări peste executări

Pârvu a câștigat și procesul pentru clauzele privind creditele în CHF. Dar, în loc să primească înapoi banii plătiți necuvenit pentru bancă, o altă instanță aprobă executarea silită pentru imobilul achiziționat în franci elvețieni. O face fără a ține cont de decizia celeilalte instanțe care constatase clauzele abuzive, dar, mai ales, fără să țină cont de prescriere. Dar, ce consideră Pârvu cel mai grav este că avocații băncii au depus la instanță documente cu semnătura lui falsificată. Cu toate că a atras atenția judecătorilor asupra falsului, aceștia nu au ținut cont și au dispus în favoarea băncii. “Cu toate acestea sentința vine și ne ia și restul muncii noastre de o viață! Se respinge contestația la executare !!! Soția mea, medic generalist de peste 25 de ani și rezident anul 4 în chirurgie, este devastată! Două vieți distruse, călcate în picioare!”, mărturisește Laurențiu Pârvu, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei.

 

Un disperat strigăt de alarmă

”Voi încerca să aduc în atenția lumii funcționarea și efectele devastatoare ale unei justiții care apără mafia generalizată din România, al modului în care o națiune este transformată în sclavi. Vă rog pe toți cei care mai vreți o justiție corectă și o țară normală să vă ridicați vocile, ieșiti măcar o zi pe săptămână în fața ambasadelor sau consulatelor din țările în care sunteți și trageți semnalul de alarmă pentru scoaterea justiției din mocirlă. Nu vrem o justiție condusă de politicieni, dar vrem o justitie condusă de grupuri de interese? Ieșiți o zi pe săptămână în fața BNR, CSM și faceți-vă auzit glasul!! Altfel, în curând, o să vă vină rândul! Azi vă încalecă banca, mâine proprietarul unde stați cu chirie, poimâine angajatorii etc…”, este apelul lui Laurențiu Pârvu din Londra.

 

Complicitate de tip mafiot

Între timp, Laurențiu Pârvu s-a îmbolnăvit. A făcut o depresie profundă pentru care prima instanță i-a acordat și despăgubiri. Dar instanța superioară i-a anulat și despăgubirile.

În urmă cu 3 ani a decis să părăsească România și a luat-o de la zero în Londra unde speră să primească cetățenia britanică. Iar, de două zile, a început protestul împotriva oligarhiei judiciar-bancare. A primit aprobarea Poliției Metropolitane să ocupe un loc pe bulevardul pe care se află Ambasada României și Palatul Kensington. Are mai multe pancarte și transmite live, pe Facebook.

Acuză justiția din România de complicitate cu mafia bancară. Acuză faptul că i-au fost refuzate solicitările de recuzare a completelor sau de strămutare a dosarelor.

Mai acuză și faptul că Tribunalul București s-a declarat pe față de partea băncilor atunci când a motivat că ,,practica judiciară a Tribunalului București este de admitere a legalității acestei formule “. Este o antepronunțare pentru orice cetățean care își caută dreptatea la Tribunalul București împotriva sistemului bancar.

BNR, amestecată în mânării?

Protestul lui Laurențiu Pârvu din Londra vrea să atragă atenția asupra unei posibile înțelegeri între sistemul judiciar și cel bancar din România.

Conform spuselor acestuia, ar fi existat mai multe întâlniri de “instructaj”, organizate, la Sinaia, de BNR pentru judecătorii de la instanțele superioare. Dacă este adevărat, este un fapt de o gravitate foarte mare, care ar putea duce la rejudecarea tuturor proceselor pierdute de clienți în fața băncilor.

De asemenea, conform unui răspuns primit de la CSM, judecătorii, care au credite bancare cu dobânzi și clauze preferențiale, nu ar trebui să intre în dosare care privesc plângeri ale unor cetățeni împotriva băncilor.

“După instruirea de la Sinaia, s-a dus naibii practica judiciară în favoarea consumatorului, s-a dus naibii independența justiției in materie de litigii bancare ! Concluzia : după ani de zile de plată a unor rate majorate abuziv de către bancă, de plata în avans a peste 50.000 de euro, am fost executat silit și dat afară din 2 locuințe. În plus, dat fiind faptul că tot judecătorii au făcut nefuncțională Legea dării în plată și locuințele sunt evaluate și vândute cu ajutorul altei mafii (cea a executorilor judecătorești și a evaluatorilor ), ajungem să fim datori și să plătim rate până la moarte pe niste locuințe pe care nu le mai avem!”.