Partidul M10, condus de Monica Macovei, are în rândurile sale un consilier local care a fost colaborator al Securității.
Iacob Câmpean a fost ales consilier local al partidului condus de Monica Macovei, la alegerile din iunie 2016. Înainte de a candida, Iacob ar fi dat o declarație pe proprie răspundere că nu a colaborat cu fosta Direcție a Securității Statului. Cu toate acestea adevărul era altul.
Consiliul Național de Studiere a Arhivei fostei Securități (CNSAS) a decis încă din 2015, că Iacob Cîmpean a colaborat cu fosta Securitate din calitatea de informator. Politicianul local a contestat decizia la Curtea de Apel București, care, în noiembrie 2015 a decis că: ”Admite cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul Cîmpean Iacob. Constată calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii”, se arată în decizia Curții de Apel București.
Înalta Curte a uitat de recurs
Decizia Curții de Apel București a fost atacată de Iacob Cîmpean cu recurs, care se judecă la Înalta Curte de Casațoie și Justiție.
Pe site-ul acestei instituții se arată că recursul a fost înaintat la data de 1 februarie 2016 iar de atunci și până în prezent, nu s-a întâmplat nimic, deoarece dosarul fiind în fază de ”filtru”.
Prefectul de Cluj, Gheorghe Vușcan spune că decizia Înaltei Curți de Casație nu îi afectează cariera politică a lui Cîmpean. ”Chiar dacă rămâne colaborator al Securității, domnul Cîmpean nu va putea fi revocat din funcție deoarece legea nu prevede acest lucru. Eventual, ar putea fi cercetat penal pentru fals în declarații, cu privire la obligația candidaților de a declarat dacă au colaborat sau nu cu fosta Securitate. Mai trebuie un proces penal, de data asta și abia atunci ar putea fi suspendat ,dacă va fi găsit vinovat”, spune prefectul Vușcan.
Între timp, partidul M10 i-a retras sprijinul politic lui Iacob Cîmpean, caz în care acesta ar fi trebuit demis din Consiliul Local, prin ordin al prefectului, care este obligat de lege să constate vacantarea postului.