Toate focoasele au fost recuperate. Trenul cu armament a plecat către Bulgaria

Ultimul focos a fost descoperit într-un puț, fiind necesară vidanjarea acestuia, pentru recuperarea proiectilului în siguranță. Între timp, trenul încărcat cu armament a plecat către Bulgaria, evident fără încărcătura sustrasă, care este, acum, probă în dosarul penal.

Trei lăzi ce conţineau 60 de focoase au fost descoperite sigilate, într-un canal pluvial betonat, ce subtraversează calea ferată, la marginea comunei Chitila, în apropierea şoselei de centură a Capitalei. Canalul era înfundat, căci este folosit de localnici, majoritatea rromi, pe post de groapă de gunoi.

Alte 19 focoase, dintr-o a patra ladă, au fost găsite de anchetatori într-un sac de rafie, printre arbuşti, la marginea pădurii Chitila. Lada nu era în acelaşi loc, ci pe o străduţă lăturalnică din Chitila. Unul dintre proiectile încă lipseşte.

Ghencio Hristov, reprezentantul firmei bulgare beneficiare a armamentului, "Sage Consultants", a declarat presei bulgare că este vorba despre focoase - detonatoare pentru rachete de artilerie de 122 mm. Suspect de 14 ani

Surse apropiate anchetatorilor declară că, până în prezent, a fost reţinut un suspect de 14 ani, care locuieşte în zona Chitila. Tatăl acestuia se află, de asemenea, în penitenciar, fiind condamnat tot pentru furturi din trenuri. CITIŢI ŞI:

  • Drumul focoaselor pentru bulgari s-a oprit la Chitila. Vezi cine-i principalul suspect
  • UPDATE. Cazul focoaselor dispărute: Parchetul General îi audiază pe cei zece jandarmi care păzeau transportul
  • Destinatarul final al armelor furate din tren, ţinut sub secret de autorităţile române. Bulgarii au recunoscut