Un finanțator din Liga I, scos din minți de Gigi Becali: „Nu este omul religios în care tot postează. Imaginea aia este una falsă”

Un finanțator din Liga I, scos din minți de Gigi Becali: „Nu este omul religios în care tot postează. Imaginea aia este una falsă”

Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, s-a supărat pe Gigi Becali, înaintea meciului cu FCSB

Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani, este foc și pară, pentru că nu-l poate folosi pe Mihai Roman la meciul pe care moldovenii îl vor disputa împotriva celor de la FCSB. Mijlocașul este împrumutat de la gruparea „roș-albastră”, iar Iftim ar trebui să achite 100.000 de euro, conform clauzei.

„Gigi Becali mi-a demonstrat că nu este omul religios în care tot postează. Imaginea aia este una falsă. Gigi Becali a uitat cum se ruga de mine să accept transferul lui Roman la FCSB, atunci când îi ardea buza prin cupele europene? Apoi Gigi Becali s-a rugat de mine să îl iau înapoi pe Roman la Botoșani. Am acceptat și atunci, dar și acum. Iar tu ce faci cu mine? Mă tratezi ca pe ultimul om?

Noroc că ne-am trezit la timp și nu am căzut în capcană. Dacă îl băgam pe Roman riscam să ajungem pe la comisii. Clauza aia este bagată abuziv, iar eu vă spun spun sincer că nu am crezut că o vor băga în acte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Roman este terminat de supărare, deoarece Gigi i-a luat dreptul la muncă. Am încercat să rezolvăm amiabil problema", a spus Iftime pentru prosport.ro.