În anii 1961-1962, Piaţa Cercului Militar din Bucureşti îşi păstra configuraţia dată cu un sfert de veac în urmă de către primarul Dem Dobrescu.
În incinta ei apăruseră însă două imobile recente. Primul, cu şase etaje şi mezanin, era situat în capătul străzii Beldiman, având la parter un magazin care desfăcea numeroase sortimente de mezeluri, preparate după reţetele de altădată, brânzeturi, vinuri înfundate, sticle de bere Rahova şi Azuga, coniac şi şampanie Zarea, mastică, lichioruri şi alte băuturi spirtoase... Magazinul se numea „Delta Dunării”. Din raionul de pescărie şi conserve de peşte de la subsol nu lipseau scrumbiile, batogul şi icrele de Manciuria. Tot acolo era un bufet cu mese rotunde şi înalte la care clienţii puteau mânca în picioare un sandvici proaspăt cu icre de crap şi bea un pahar de vin ca-n băcăniile de altădată. Dincolo de Hotelul Bulevard, la al cărui parter se găsea Librăria Academiei, pe locul blocului ridicat în anii ’80, cu Pizza Hut la parter, exista clădirea Compescariei, care lăsa la vedere Biserica Doamnei.
Compescaria avea la etaj un restaurant cu preparate din peşte – îndeosebi pană de somn la grătar şi saramură de crap –, mica sa grădina oferind privelişte spre fostul Bulevard Elisabeta, rebotezat 6 Martie. La sfârşitul anilor ’50 dispăruseră de aici tramvaiele, înlocuite cu nişte troleibuze sovietice posace şi greoaie.
Peste drum de Compescaria şi pe un colţ al Căii Victoriei apăruse, pe locul fostei librării Cartea Românească, bombardată în timpul războiului, un bloc de opt etaje cu colonade, aspectuos, bine integrat în spaţiu, care avea la parter magazinul Romarta Copiilor. Vizavi de el – clădirea impunătoare a Cercului Militar, rebotezată Casa Centrală a Armatei.
Ne puteți urmări și pe Google News
Restaurantul CCA era unul din localurile cu circuit închis din Bucureşti, frecventat de ofiţerii Ministerului Forţelor Armate, dar şi de mulţi civili care aveau permis de intrare acolo, între ei numărându-se profesori şi asistenţi ai Facultăţilor de Istorie şi Filologie de la Universitatea aflată în imediata apropiere. Uneori se putea intra la CCA şi cu un bacşiş de cinci lei strecurat în mâna portarului galonat care stătea lângă uşile batante. Localul era compus dintr-o sală de mese vastă, încadrată de două separeuri prevăzute cu cortine grele de pluş. Unul dintre separeuri era pentru colonei şi generali. Deasupra restaurantului cu ferestre înalte, oglinzi, mese din lemn masiv şi scaune cu spătarele pluşate era Sala de Marmură, unde aveau loc recepţii oficiale.
Restaurantul CCA se deschidea la 10 dimineaţa şi se închidea la 2.30 noaptea. Serviciul era bun, feţele de masă şi şervetele de bumbac pururea apretate şi imaculate, preţurile erau mai mici decât în alte localuri, neaplicându-se nici remiza. La prânz se serveau ciorbe, inclusiv ciorbă de burtă, tuslama, multe feluri de mâncare gătită, iar seara – mititei, patricieni, ficat şi fripturi la grătar cu garnitură de cartofi pai prăjiţi. Printre specialităţile locului erau icrele de ştiucă sau de crap, cărora bucătarul le adăuga sifon când le prepara. Li se asociau ţuica – iarna, ţuica fiartă – şi alte antreuri: salam de Sibiu, măsline, ghiudem, brânză de Brăila, caşcaval Dobrogea, pastramă de porc, şuncă de Praga, servită cu muştar...
Recomandările noastre
