”Cine sunt oportuniştii care-l exploatează pe Liviu? Poți să-l răsfoieşti, să te hlizeşti și pentru o clipă să te simți mai bine fără să fi uitat de ce te apasă. Fanzinul ăsta e reparația mea pentru locuitorii din Teleorman de care a profitat Liviu şi de care fac mişto oamenii frumoşi alături de care am protestat şi noi şi ei. Fanzinul ăsta e produs de Asociatia Culturala Contrasens cu desenele mele, încasările vor fi donate integral lui Relu Voicu, care-i la Scrioaştea cu Cărțile pe Uliță, şi tăt Teleormanul şi România va citi câte o carte făină la coadă la urna de votare, să vedeți de nu”, spune Ana Kun.

Graficiana a creat 300 de fanzine (n.r. Fanzinul este o publicație independentă, fără ISBN sau ISSN. Producția fanzinului este controlată de autor nu de editură etc.),  semnate de autor, înseriate, desenate de mână. Fiecare se vinde cu 20 de lei bucata, iar banii ajung la Relu Voicu, un tânăr regizor care s-a mutat recent din București într-o comună din teleorman și care și-a propus să readucă cărțile în acest județ.

”Cu cărţile pe uliţă”, proiectul lui Relu Voicu, este o reţea de mini-biblioteci ambulante din comuna Scrioaştea. Inspirat de o idee a unor englezi teleormăneanul a întocmit un plan prin care să le asigure copiilor din localitatea sa un contact direct cu cărțile. Aici nu există bibliotecă locală, cum de altfel nu există în nicio localitate rurală din județ. A decis să scoată din casă propriile cărți, iar copiii mai ales au fost foarte interesați. Așa s-a născut ideea de a crea două mini-biblioteci în apropierea școlii și grădiniței din comună, pentru că elevii să le întâlnească în drumul lor și să se apropie de cărți. Relu Voicu a făcut o solicitare către Consiliul local al localității și așteaptă ajutor, inclusiv prin donații constând în materiale de construcție, cărți sau bani, pentru a pune pe picioare acest proiect.

 

Te-ar putea interesa și: