Partidul Partidul Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie (ADER), condus de Neculai Onțanu, își va lansa duminică, Teatrul Național. propriul candidat la alegerile prezidențiale, Andrei Stoican- anteprenor, român, familist.
ADER -ul lui Onțanu (foto) își propune să contribuie la dezvoltarea economică şi socială a ţării, a conştiinţei civice a fiecăruia dintre cetăţenii români; să promoveze politici publice care au în vedere asigurarea sănătăţii populaţiei; să militeze pentru promovarea de politici publice care să ducă la creşterea calităţii învăţământului românesc prin investiţii importante în resursele umane şi în infrastructura educaţională din mediul preşcolar, şcolar, preuniversitar sau învăţământul superior de stat; să promoveze dezvoltarea valorilor democraţiei şi a statului de drept şi independenţa justiţiei.
"Partidul ADER doreşte să contribuie împreună cu alte forţe politice responsabile la diminuarea urii, vrajbei şi discordiei din societatea românească. Noi înţelegem că într-o stare de ură şi vrajbă nu putem construi nimic semnificativ. Marile proiecte naţionale au fost posibile atunci când românii au fost uniţi. Credem că unii au acest interes, să fim dezbinaţi, să nu progresăm. Unele din partide îşi fac dintr-o astfel de politică un obiectiv, încercând să manipuleze populaţia, considerând că o escaladare a conflictelor sociale şi a atitudinilor agresive le fac mai atractive şi interesante pentru populaţie. Populaţia nu mai poate fi astăzi amăgită. Înţelege că agresivitatea politică de cele mai multe ori e sinonimă cu incompetenţa şi demagogia", a declarat președintele partidului ADER, Neculai Onțanu.