Un diplomat american ațâță focul care duce la Războiul pentru Independența României

Un diplomat american ațâță focul care duce la Războiul pentru Independența României

Eugene Schuyler, un fascinant diplomat american călător pe Drumul Mătăsii și la Porțile Orientului, s-a născut pe 26 februarie 1840 și a murit pe 16 iulie 1890.

Savant, scriitor, călător și diplomat american, a fost primul reprezentant diplomatic al Statelor Unite ale Americii trimis la București după recunoașterea independenței României.

Eugene Schuyler s-a născut în Ithaca, statul New York, într-o familie de origine olandeză, printre strămoșii săi numărându-se Philip Schuyler, general în armata condusă de George Washington și, mai târziu, senator american.

A fost atras încă din copilărie de studiul limbilor străine, fiind admis la vârsta de 15 ani la Colegiul Yale, unde a absolvit Literele și Filosofia în 1859, fiind printre primii absolvenți ai prestigioasei instituții de învățământ superior americane iar în 1861 va fi printre primii trei americani care au obținut titlul de Doctor în Filosofie (Ph.D.) de la o universitate americană!

Ne puteți urmări și pe Google News

În 1862, Eugene Schuyler a început să studieze și Dreptul la Yale, obținând licența în 1863, de la Facultatea de Drept a Universității Columbia.

A practicat avocatura la New York dar a fost atras mai mult de literatură, limbile străine și lingvistică, după ce în 1860 lucrase ca asistent al lui Noah Porter, un vestit lingvist și scriitor, luând parte efectiv la reeditarea și adăugirea Dicționarului Webster, primul dicționar american de limba engleză.

Stimulat de această experiență din timpul studiilor universitare, Eugene Schuyler a început să scrie pentru revista The Nation (Națiunea), continuând să publice regulat în aceasta până la sfârșitul vieții.

Eugen Schuyler a început să învețe limbile rusă și finlandeză în 1863, inspirat de contactul cu ofițerii ruși de pe nava Alexander Nevsky, staționată o perioadă în portul New York pentru a evita capturarea de către flota britanică, în eventualitatea declanșării unui război ruso-britanic, ca urmare a insurecției poloneze din 1863-1864.

Tânărul scriitor a învățat destul de bine cele două limbi astfel încât în 1867 a publicat pentru prima oară traducerile americane ale Kalevalei, epopeea națională finlandeză, cea mai cunoscută culegere de poeme folclorice, și romanului Părinți și copii, al scriitorului rus Ivan Sergheievici Turgheniev.

Turgheniev l-a recomandat lui Tolstoi

În 1864, Eugene Schuyler a aplicat pentru un post diplomatic la Departamentul de Stat, trei ani mai târziu fiindu-i oferit postul de consul la Moscova, unde s-a prezentat în august 1867.