Un deputat PSD acuză: Băncile cumpără pământ în România

Un deputat PSD acuză: Băncile cumpără pământ în România

Un deputat PSD susține că străinii cumpără foarte mult pământ românesc la prețuri foarte mici, în scop speculativ

Deputatul PSD Neculai Iftimie, a declarat că străinii cumpără foarte mult pământ românesc, preferându-l pe cel mai fertil, "ținta " fiind țăranii în vârstă care nu mai pot munci pământul și care îl vând la preț foarte mic, scrie inpolitics.ro.

Deputatul PSD mai acuză că unele bănci străine ar cumpăra sute de mii de hectare de teren, în general în scop speculativ. ”Instituțiile financiar-bancare au acumulat în ultimii ani peste 100.000 de hectare de teren arabil în România, fiind nume importante precum Rabobank, una dintre cele mai importante bănci olandeze, Grupul italian Generali și Insight Investment din Marea Britanie. Se cumpără în general pentru a le arenda și a le revinde peste câțiva ani, în contextul în care hectarul românesc este mult mai ieftin decât în alte state, iar valoarea lui crește exponențial. Instituții bancare, fonduri de investiții, agenții imobiliare, fonduri de pensii și companii de asigurare au ajuns de mulți ani pe lista proprietarilor de terenuri arabile din România”, spune deputatul PSD Neculai Iftimie. Potrivit lui Iftimie, asociația EcoRuralis, împreună cu partenerii săi internațional, au estimat că între două și patru milioane hectare de terenuri agricole au fost „acaparate” de către diferiți actori naționali sau internaționali”. "De asemenea, dintre cele 9,3 milioane de hectare de teren arabil din România, în jur de un milion ar fi în posesia cetățenilor străini. Prețul terenurilor arabile a crescut de 25 de ori în ultimul deceniu, cu un ritm mediu de apreciere anuală de 40%”.În aceste condiții, îmi pun întrebarea firească, pe care și-o pune orice cetățean român – de ce se tergiversează adoptarea Legii pentru modificarea și completarea a Legii nr. 17/2014 privind vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole?” mai spune deputatul. Potrivit Activenews, un studiu făcut în anul 2018 de către Transnațional Institute pentru Comisia Europeană a scos la iveală că există un fenomen de „acaparare" a terenurilor agricole din Europa de Est de către cetățeni străini din afară UE. Potrivit studiului, România a ajuns unul dintre statele care au vândut cele mai mari suprafețe de teren străinilor,  peste 40% din suprafața agrară românească fiind controlată, la acel moment, de străini. În urmă cu doar cinci ani, procentul nu era mai mare de  10 la sută, circa 5,3 milioane de hectare intrând sub controlul unor persoane fizice, fonduri de investiții, bănci și companii de asigurări străine. Această cifra îngrijorătoare este confirmată inclusiv de specialiștii din Ministerul Agriculturii, susține https://www.activenews.ro.