Politologul și scriitorul Dan Pavel explică, prin intermediul unei postări pe Facebook, că PSD – plecând de la plăgile FSN – este principalul vinovat pentru degradarea limbajului și vieți politice de pe malurile Dâmboviței.
EVZ vă prezintă considerațiile politologului.
”Văd că mulți se tot miră de degradarea limbajului și a vieții politice de la noi. Trebuie să-i contrazic. Nu a avut loc o nici o degradare.
După căderea comunismului și reînființarea partidelor istorice, apariția lui Corneliu Coposu, Radu Cîmpeanu, Ion Rațiu, Ion Diaconescu și a celorlați foști deținuți politici ori membri ai diasporei, feseniștii s-au năpustit asupra lor cu cel mai degradat limbaj posibil.
Trebuie recitite (și studiate) insultele, minciunile, știrile false, manipularea, și mai ales violențele.
S-a cam uitat de mineriade. S-a uitat de Piața Universității. S-a uitat de Alianța Civică, de Convenția Democratică. Cum au fost tratați liderii partidelor istorice în primele alegeri libere și corecte? Cum erau atacați Corneliu Coposu și Ana Blandiana? Comparați riscurile protestelor de atunci cu cele de acum!
Și-atunci, cum s-a degradat?
Pesedismul actual este o versiune actuală, corectată, adaptată formal la normele NATO & EU a fesenismului inițial. Aceeași Mărie, cu altă pălărie!”, explică Dan Pavel.