Un cleric iordanian, acuzat de terorism, câştigă la CEDO procesul contra deportării din Marea Britanie

Clericul radical Abu Qatada a câştigat un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva deportării sale din Marea Britanie în Iordania, relatează BBC.

Judecătorii au afirmat că înţelegerea dintre Marea Britanie şi Iordania pentru a-l proteja de abuzuri este încă în vigoare. Dar au remarcat că predicatorul ar putea fi judecat doar pe baza unor dovezi obţinute prin torturarea altor persoane. Teama de a reveni în Iordania Abu Qatada se luptă de şase ani pentru a nu fi deportat din Marea Britanie, susţinând că acasă ar putea fi victima unui proces incorect. Guvernul britanic poate face recurs contra sentinţei în următoarele trei luni. Dacă nu face recurs, clericul va fi eliberat din închisoare. Qatada a fost condamnat, în absenţă, în Iordania, pentru acte de terorism. El spune că aceste acuzaţii se bazează pe declaraţii doveditoare obţinute în urma torturii, iar el va fi aspru pedepsit dacă se întoarce în ţară.

Guvernul britanic a semnat un memorandum de înţelegere cu Iordania, ca parte a eforturilor de deportare, unul dintre multiplele acorduri cu regimuri străine încheiate pentru a proteja drepturile omului, pentru cei care sunt deportaţi din Marea Britanie. Dovezi obţinute prin tortură

Curtea de la Strasbourg spune că asigurările diplomatice date de Iordania Marii Britanii sunt o garanţie că preotul va fi scutit de tortură, dacă se întoarce în ţara natală. Dar judecătorii consideră că Qatada nu ar trebui deportat dacă există un risc real ca dovezile obţinute prin tortură să fie folosite contra sa.

O parte-cheie a acestui caz se referă la faptul că el este implicat în două comploturi teroriste în Iordania, doar pentru că anumiţi suspecţi arestaţi au dezvăluit numele lui, după ce au fost torturaţi.

Abu Qatada, pe numele lui real Omar Othman, este palestinian-iordanian, şi a fost acuzat că a jucat un rol important în încurajarea terorismului şi extremismului în Marea Britanie. El a fugit pentru a nu fi inculpat, în 2001, iar un an mai târziu a fost găsit şi încarcerat la închisoarea Belmarsh de lângă Londra. În 2005 a fost eliberat pentru că detenţia a fost considerată ilegală, dar a fost plasat sub un ordin de supraveghere. În acelaşi an, britanicii au decis să-l deporteze în Iordania şi a fost din nou arestat, dar în 2008 Curtea de Apel a oprit deportarea. În 2009, însă, Înalta Curte de Justiţie de la Londra a dat din nou verdict de deportare, aşa că Abu Qatada s-a adresat Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/TPoHQG8_KFs" width="420" frameborder="0" height="315"></iframe>