Un candidat liberal cere anularea votului

ARAD. Şeful de campanie al candidatului PNL Ifrim Chen Mircea a depus ieri la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Arad o cerere prin care solicită anularea alegerilor în Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor, unde a candidat liberalul.

Reprezentanţii candidatului susţin că au fost anulate 1.100 de buletine de vot din cele 1.400 de buletine valabil exprimate şi că BEJ Arad nu ar fi permis unor observatori să stea în sediul biroului. „Nu credem că este fundamentată cererea, nu cunoaştem să fi fost anulate 1.100 de buletine de vot şi nici nu am avut incidente cu observatori“, a declarat Aurel Filimon, preşedintele BEJ Arad. Potrivit acestuia, solicitarea va fi analizată azi şi, cel mai probabil, va fi trimisă spre soluţionare către Biroul Electoral Central.