Pentru că a parcat neregulamentar, iar poza cu BMW-ul său X6 a apărut în presa locală, un tânăr liberal cu aspirații de consilier local al municipiului Sibiu a dat declarație că vrea să fie amendat. În declarație și-a scris greșit numărul mașinii.
Aflat pe poziția zece în lista PNL pentru CL Sibiu, Fulea a fost ”pârât” presei locale de către un sibian care l-a surprins parcând neregulamentar în mai multe zile la rând, chiar și în cea de dinaintea începerii campaniei locale. Prin urmare i-a fotografiat mașina și ”l-a dat la ziar”. Fulea și-a recunoscut mașina urcată pe trotuar și peste zona hașurată de dinaintea unei treceri de pietoni a anunțat că va merge să fie amendat de polițiștii localei. ”Recunosc, am greșit. Este omenește. Nu este un exemplu. Mă grăbeam, eram cu fiica, dar nu vreau să dau vina pe nimeni. Îmi asum și să plătesc amenda. Ca în viața oricărui șofer, mai primești o amendă, pentru parcare, radar sau de genul acesta. Mă bucur că nu am avut evenimente grave în 15 ani de condus”, a mai declarat Fulea (32 de ani).
A greșit numărul mașinii
”Subsemnatul, Fulea Ciprian Gheorghe, domiciliat în Sibiu (…), declar pe propria răspundere că în data de 05.05.2016, am parcat autoturismul marca BMW, tipul X6, număr de înmatriculare (…) pe strada Justiției, într-o zonă nepermisă parcării. Prin prezenta, solicit Poliției Locale Sibiu să stabilească contravenția de care mă fac vinovat. Atașez prezentei declarații și articolul publicat pe site-ul ziarului «Turnul Sfatului», în care apare autoturismul menționat parcat în zonă interzisă”, scrie în declarația semnată de Ciprian Fulea, depusă la Poliția locală din Sibiu. Însă declarația conține și o eroare, numărul de înmatriculare al mașinii fiind este scris greșit - SB în loc e B. Prin urmare, în cursul zilei de ieri, Fulea a mers din nou la Poliția locală pentru a depune o nouă declarație cu numărul corect al mașinii.
Nu va fi amendat
Surse din cadrul poliției locale Sibiu au arătat că declarația depusă de Fulea este prima de acest gen înregistrată la Sibiu, prin care un șofer se cere amendat. Ca acesta să primească 150 sau 250 de lei amendă (în funcție de proprietarul mașinii, persoană fizică sau juridică) nu este la fel de simplu precum pare, deoarece o sancțiune contravențională dată în aceste condiții va fi cu siguranță ușor de anulat în instanță: nu este rezultatul muncii unui agent constatator. Prin urmare, cererea lui Fulea nu va fi îndeplinită.