Un camion cu azotat de amoniu s-a răsturnat pe Autostrada Soarelui

Un camion încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat, în această dimineaţă, pe Autostrada Soarelui, la faţa locului aflându-se pompierii, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Conform sursei citate, accidentul a avut loc la kilometrul 78 al Autostrăzii, pe sensul de mers Constanţa-Bucureşti, unde un camion încărcat cu aproximativ 24 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat, fără a exista victime.

La faţa locului au ajuns echipaje ale Companiei de Drumuri şi Autostrăzi şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi pentru îndepărtarea uleiului şi a motorinei scurse din camion pe şosea.

Traficul în zonă se desfăşoară îngreunat.