Omul a fost găsit de nevastă, într-o baltă de sânge. Potrivit jurnaliștilor de la Obiectiv de Suceava, se pare că bărbatul de 45 de ani încerca să taie lemne în curte, cu o drujbă. Pentru că drujba nu pornea a încercat să o țină cu piciorul și să tragă în același timp de manetă, moment în care a scăpat-o, iar aparatul i-a retezat pur și simplu penisul. Soția a auzit țipete și și-a găsit soțul plin de sânge. A sunat imediat la 112. Medicii l-au dus pe rănit la Spitalul Județean Suceava, unde a fost operat de urgență. Urologul Nicolae Stoican, cel care a realizat intervenția, a declarat pentru sursa citată că pacientul e acum în afara pericolului. Viața i-a fost alvată, însă specialistul e rezervat viƶavi de capacitatea bărbatului de a-și mai folosi bărbăția pe viitor.