Ion Ciucea, de 29 de ani, şi-a omorât socrii şi copilul după care s-a spânzurat. Femeia cu care trăia de 12 ani dar cu care nu se căsătorise legal, îl părăsise plecând în Italia cu un brutar. Copilul de 7 ani era într-o puternică depresie, întrebând mereu de mama lui.
UPDATE 7: Deşi şi-au făcut casă împreună şi aveau un copil, cei doi nu erau căsătoriţi legal. Marea dramă a bărbatului a fost aceea că, după ce ibovnica a plecat în Italia cu amantul, s-a gândit că va rămâne pe drumuri, deoarece casa lor era trecută doar pe numele ei, iar femeia îi telefonase deje ca să îl anunţe că, în luna ianuarie, când urma să vină acasă din Italia, vrea să vândă proprietatea. În noua casă locuiau şi socrii, cu care, după ce femeia lui a început o poveste de amor cu alt bărbat, avea o relaţie tot mai proastă. În toamna aceasta, Ana-Maria a plecat în Italia împreună cu noul ei iubit, pe care l-a cunoscut la brutăria din Şag, unde femeia lucrase peste vară.
Ciucea ştia de relaţia ibovnicei sale, descoperindu-i câteva mesaje de dragoste pe telefonul mobil dinainte ca aceasta să plece în Italia. Tânărul era însă disperat de faptul că urma să-şi piardă casa, deşi contribuise şi el la ridicarea acesteia, muncind cot la cot cu ibovnica sa în Italia. Cei doi lucrau împreună sau plecau pe rând în Peninsulă, iar cu banii câştigaţi au construit casa şi îşi asigurau traiul zilnic.
UPDATE 6: Pe contul lui de Facebook, Ion Ciucea scria că-i plac femeile frumoase și cluburile de noapte: „Sunt un om de distracții. Îmi place cluburile de noapte și femeile frumoase. Nu ezitați să mă sunați”, scria bărbatul. Privind starea lui civilă, Ciucea a scris că este „singur”. UPDATE 5: Socrii bărbatului au fost loviţi, se pare, cu un topor, care a şi fost găsit în podul casei, după cum a declarat Mădălina Mezdrea. Moartea e posibil să fi survenit în urma traumelor provocate de aceste lovituri. Pe de altă parte, se pare că trupul copilului nu prezenta urme de violenţă, iar surse apropiate anchetei susţin că e posibil ca moartea băieţelului de şapte ani să fi survenit în alte condiţii.
Primarul din Şag, Venus Oprea mai spune că toate bunurile familiei, inclusiv casa, erau trecute pe numele femeii plecate de şapte luni la muncă în Italia.
Copilul în vârstă de şapte ani, care suferea de autism, era foarte afectat de lipsa mamei sale. Astfel, vecinii familiei povestesc că tatăl era tot mai apăsat de tristeţea băieţelului, care îl întreba tot timpul dacă mama lui l-a părăsit. În ultimele săptămâni, oamenii spun că l-au auzit pe bărbatul de 29 de ani spunând că vrea să-i dea o lecţiei soţiei sale.
UPDATE 4: Primele informații arată că Ion Ciucea și-ar fi ucis socrii cu o toporișcă. El i-a lovit în cap, apoi a lăsat cadavrele pe patul din dormitorul de la parterul casei. UPDATE 3: Prietenii lui Ion Ciucea susțin că bărbatul care și-a ucis socrii și copilul era împreună cu soția lui de 12 ani. Cu ceva timp în urmă, cei doi au lucrat la o brutărie din localitatea Șag, ea ca prelucrator și el șofer. Apropiații mai spun că femeia ar fi avut acolo o aventură cu un coleg de serviciu, Ion a aflat, apoi tânăra a plecat la muncă în Italia. UPDATE2: Ion Ciucea a lăsat un bilet de adio, în care a scris „Am comis crime! Nu intrați! Sunați la 112!”. Potrivit jurnaliștilor de la opiniatimisoarei. ro, tânărul, care are 29 de ani, ar fi aflat că soția lui ar avea o relație cu un șofer de TIR. Femeia muncea de șapte luni în Italia, iar ultima oară a fost acasă acum două luni. UPDATE. Primarul comunei Şag, Venus Oprea, afirmă că bărbatul ar fi recurs la acest gest întrucât soţia sa, care munceşte în Italia, l-ar fi ameninţat că va vinde casa în care locuiau cu toţii, dar care era trecută pe numele ei. Oprea a mai spus că atât el, cât şi rudele bărbatului care s-a sinucis sunt şocaţi, tânărul fiind un om "deosebit".
"Am rămas şocat, era un copil deosebit şi fratele lui, care l-a descoperit, este surprins, pentru că ieri a fost la masă şi au discutat, a pus lemne pe foc şi nu părea deprimat. El a fost în Italia mai multă vreme şi soţia lui mergea des în Italia, aşa şi-au făcut casa. Casa o trecuse pe numele soţiei şi ea l-a ameninţat că o va vinde după sărbători", a spus Oprea, pentru mediafax.ro. El a menţionat că băiatul de şapte ani avea "un handicap", însă nu a putut preciza despre ce boală este vorba.
Primarul din Şag a spus însă că a intervenit pentru ca minorul să fie primit la grădiniţa din localitate, iar educatoarele să îi acorde o mai mare atenţie.
De asemenea, Oprea a spus că soţia bărbatului a fost înfiată, cei doi bătrâni care au fost ucişi nefiind părinţii ei naturali. Primarul a spus că din discuţiile cu fratele bărbatului a înţeles că acesta a lăsat un bilet, însă nu ştie exact ce conţine. Cadavrele au fost descoperite de fratele bărbatului spânzurat, care a anunţat autorităţile în legătură cu tragedia produsă. Drama a avut loc în localitatea Șag, situată la 20 de kilometri de Timişoara. ''Bătrânii erau socrii bărbatului şi au fost asfixiaţi, cu perne pe faţă, iar în altă cameră a fost găsit la fel şi copilul de 7 ani. După ce a comis cele trei crime, tânărul s-a spânzurat. Din primele date rezultă că soţia criminalului a plecat în Italia la muncă, iar acolo şi-a găsit un alt bărbat. De sărbători ea nu s-a întors acasă, iar soţul a decis să se răzbune în acest fel'', a declarat, pentru Agerpres, Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.