Un băiețel de zece ani este fost lovit cu scândura în cap în „Orfelinatul groazei” VIDEO

Un băiețel de zece ani este fost lovit cu scândura în cap în „Orfelinatul groazei” VIDEO

Un copil a fost umilit de doi colegi mai mari pe care îi reclamase de furt, fără ca asistenții sociali să intervină. Scena a avut loc în orfelinatul de la Sâncraiu de Mureș

Un copil de zece ani, aflat într-un orfelinat din Sâncraiu de Mureș, este umilit și bătut cu o scândură în cap pe o înregistrare video postată pe Facebook. Abuzul la care a fost supus copilul a avut loc chiar în centrul de ocrotire a minorilor și a fost filmat, cu telefonul, de unul dintre colegii victimei.

Agresorii sunt tot doi minori instituționalizați, de 15- 16 ani. „Totul s-a petrecut într-o cameră unde băieţii mai mari l-au forţat pe copil să participe la un joc teribil. Mai exact, în care să lovească cu o periuță, în timp ce alt băiat îl lovea fără milă cu o bucată de lemn”, ne-a declarat Lajos Kristof, reprezentant al societății civile.

Acesta a mai adăugat că unul dintre agresori l-a bătut pe copil pentru că acesta a dat o declarație la Poliție, în privința unui furt din orfelinat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Autoritățile nu știu

Părinții sociali nu i-au supravegheat pe minori și nu au observat scena în care băiețelul a fost umilit de colegii săi mai mari. Angajații centrului de ocrotire a minorilor din Sâncraiu de Mureș au refuzat să comenteze incidentul. Oficialii de la Protecția Copilului au susținut că nu știu nimic despre abuzurile la care a fost supus copilul din orfelinat. Nici reprezentanții Poliției Mureș nu știu nimic despre acest incident, așa cum au declarat reporterilor EVZ.

Centrul de ocrotire a minorilor din Mureș și-a căpătat renumele de „Orfelinatul groazei" sau „Casa ororilor”, după ce în ultimii ani aici au avut loc aici mai multe acte de violență la adresa copiilor.

În 2012, a apărut în media o înregistrare video cu un părinte social care snopea în bătaie un copil de zece ani. În același an, tot presa a dezvăluit că un asistent social a întreținut relații sexuale cu un minor. În anul următor, copiii obraznici erau duși la postul de poliție și bătuți cu șipca la talpă.

Vezi video

Vezi si:

Casa ororilor la Sâncraiu de Mureș: sex cu minore, bătăi și sinucidere în centrul de plasament| VIDEO