Un asteroid uriaș se apropie de Pământ. NASA monitorizează situația cu atenție

Un asteroid uriaș se apropie de Pământ. NASA monitorizează situația cu atenție Sursa foto. EVZ

Un asteroid cu un diametru de 1.000 de metri, care se îndreaptă spre Pământ, a fost catalogat de specialiștii NASA drept „asteroid potențial periculos” (PHA).

Oamenii de știință de la NASA au emis un avertisment cu privire la acest corp care va zbura destul de aproape de Pământ la mijlocul lunii decembrie. Asteroidul este mai mare decât 90 la sută dintre cei cunoscuți, potrivit Daily Recor, citat de bgr.com. Dar este totuși mai mic decât unii dintre cei mai mari asteroizi raportați.

Din fericire, asteroidul nu se va apropia prea mult de planeta noastră pentru a provoca pagube. NASA preconizează că masivul asteroid va trece pe lângă Pământ în jurul datei de 11 decembrie, peste doar o lună. Asteroidul a fost clasificat drept 4660 Nereus, iar NASA consideră că este foarte periculos, motiv pentru care îl monitorizează îndeaproape.

Reprezentanții organizații susțin că acest corp este de aproape trei ori mai mare decât un teren de fotbal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși ar putea produce o catastrofă dacă ar lovi Pământul, cei de la NASA spun că asteroidul va trece pe lângă planetă la o distanță de aproximativ 3,9 milioane de kilometri. Este de zece ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună, așa că nu ar trebui să provoace probleme pe planeta noastră.

În trecut, oamenii de știință au luat în considerare misiuni către asteroid, pentru a-i deturna traiectoria sau pentru a-l distruge, însă nu au mers niciodată până la capăt.

Când a fost descoperit asteroidul pentru prima dată

Asteroidul 4660 Nereus a fost descoperit în 1982 și este unul dintre cei câțiva asteroizi incluși în grupul Apollo. Aceștia trec pe lângă Pământ în timp ce orbitează în jurul Soarelui.

4660 Nereus orbitează în jurul Soarelui la fiecare 664 de zile, dar cu toate acestea oamenii de știință preconizează că nu se va mai apropia de Pământ până în martie 2031. Apoi este de așteptat să se mai apropie în 2050.

Cu toate acestea, la fel ca în cazul trecerii de luna viitoare, oamenii de știință nu cred că asteroidul va fi suficient de aproape de Pământ pentru a prezenta vreun risc de impact.

Asteroizii potențial periculoși trec periodic pe lângă Pământ

Trebuie spus că asteroizii potențial periculoși nu sunt neobișnuiți pentru astronomi. În septembrie, rapoartele au dezvăluit că un asteroid masiv, cu o lățime de aproximativ 1.120 de metri, va trece pe lângă Pământ în 2029. Acesta se va apropia la o distanță de aproximativ 19.000 de mile.

Un alt asteroid, numit 2021RL3, s-a apropiat la mai puțin de 1.804.450 de mile de Pământ. Ca referință, Luna se află la doar 238.855 mile distanță. Inutil să mai spunem că 2021RL3 era foarte departe când a trecut pe lângă Pământ.