Un alt Piedone la Primăria Sectorului 5. Vlad Popescu, fiul fostului primar, poate candida din partea PSD

Sursa foto: Facebook

PSD ia în calcul mai multe nume de candidați la alegerile pentru Primăria Sectorului 5. Totuși, deputatul Vlad Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone ar fi favorit în sondajele interne.

Fiul fostului edil al sectorului 5 nu a dorit să comenteze pe acest subiect: „În secunda în care se vor anunța alegeri, o să vă confirm și din partea cui o să candidez, de cine sunt susținut. Nu vreau să discut aceste detalii. Toate la timpul lor”, a spus Vlad Popescu.

Nici social-democrații nu doresc momentan să facă precizări clare despre candidatul PSD la Primăria Sectorului 5. Așadar, Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD a declarat: „Nu pot să confirm, nu pot să infirm. Nu am auzit despre sondaje interne pentru Sectorul 5 în această perioadă sau despre decizii ale forurilor statutare ale PSD referitoare la acest subiect”.

Pe cine susține PSD la alegerile sectorulu 5

Social-democrații nu au o hotărâre definitivă în privința candidatului la Primăria Sectorului 5. Președintele PSD București, Gabriela Firea, l-ar susține pe fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu.

De cealaltă parte, liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-ar prefera pe Alexandru Petrescu, fost ministru al Economiei în Guvernul Grindeanu. În același timp, Horia Constantinescu, președintele ANPC, dar Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, negociau direct la vârful PSD pentru o candidatură la Primăria Sectorului 5.

Daniel Florea și-a dat demisia din PSD

Fostul primar al Sectorului 5, deputatul PSD Daniel Florea, a demisionat joi, 1 septembrie, din PSD. El este nemulțumit că partidul ar susține un candidat tehnocrat la alegerile locale din sector, după ce edilul Cristian Popescu Piedone a fost condamnat definitiv.

„Cine ar putea să fie candidatul PSD la Primăria Sectorului 5? Sunt mai multe variante. Niciuna dintre variantele acestea care apar pe surse nu a fost discutată cu organizația PSD Sector 5. Mă refer inclusiv la fiul lui Cristian Popescu Piedone, Vlad Popescu Piedone. Sunt multe nume care se vehiculează în spațiul public”.

De asemenea, Florea a spus că a avut niciodată o discuție cu cineva de la conducerea partidului privind o candidatură la alegerile din Sectorul 5. Motivul ar fi fost că trebuiau organizate foarte multe informații. În plus, Florea susține că trebuiau luate niște decizii corecte pentru ca PSD să poată recâștiga primăria. În prezent deputat, Daniel Florea a fost primar al Sectorului 5 în perioada 2016-2020. La ultimele alegeri s-a clasat pe locul al treilea după Cristian Popescu Piedone și Cristian Băcanu (PNL-USR-PLUS).

Cine decide organizarea alegerilor

Interimatul de la Sectorul 5 este asigurat de către social-democratul Constantin-Ion Melnic. Totuși, anterior Piedone își delegase atribuțiile viceprimarului Mircea Nicolaidis, coleg de partid în PPU-SL. Schimbarea a venit după ce consilierii locali au invalidat decizia lui Piedone și au adoptat un proiect de hotărâre prin care a fost numit Melnic. Decizia a primit 22 de voturi „pentru” din 27. Liberalii au votat și ei în favoarea deciziei. Mandatul de interimat este stabilit pentru o perioadă de șase luni. El poate fi prelungit până la organizarea alegerilor anticipate.

Conform legii, prefectul Capitalei este cel care dă ordinul pentru organizarea alegerilor anticipate, după care Guvernul stabilește data exactă. Actualul prefect, Toni Greblă, fost membru PSD, nu a dat însă semne că ar dori organizarea lor prea curând. Totodată, acesta nu este obligat de lege să declanșeze procesul de organizare a alegerilor și nu există nici termen până la care să aibă loc alegeri anticipate, potrivit PSNews.