Un actor s-a sinucis după ce şi-a eutanasiat câinele

Un actor s-a sinucis după ce şi-a eutanasiat câinele

Actorul de telenovele Nick Santino s-a sinucis zilele trecute, cuprins de remuşcări pentru că şi-a eutanasiat câinele. Corpul său a fost descoperit în apartamentul din New York.

Copilăria lui Nick Santino a fost marcată de orfelinate şi familii adoptive. Actorul de telenovele a avut câteva roluri în serialele "All My Children" şi "Guiding Light". În urmă cu câţiva ani, l-a găsit, într-un adăpost de animale, pe Rocco. "Nu eu l-am salvat pe Rocco, un pui de pitbull. El a fost cel care m-a salvat pe mine", scria în urmă cu ceva timp actorul pe contul său de Facebook.

În 2010, însă, Santino a început să aibă probleme cu ceilalţi locatari din blocul în care locuia. Un nou regulament interzicea proprietarilor să deţină câini din rasa pitbull. Cu toate că ordinul nu se aplica actualilor proprietari, mai mulţi locatari au început să se plângă de Rocco. Vecinul lui Santino a povestit că Rocco nu era un câine care obişnuia să latre. Însă, mai mulţi locatari au depus plângere la administrator. Lui Santino i s-a interzis să meargă cu Rocco în liftul principal şi nu avea voie să-l lase singur în apartament mai mult de nouă ore. Apoi, actorul a fost ameninţat cu o amendă de 250 de dolari pe motiv că avea un câine care făcea gălăgie. Un alt vecin, care avea un magazin cu produse pentru câini, a precizat în publicaţia "The New York Post" că "toată lumea ştia că Santino era hărţuit de administratorul clădirii. Simţea că este ca într-o bătălie, întrucât era singurul din bloc care avea un pitbull".

După luni întregi de dispută cu administratorul clădirii, actorul a cedat Săptămâna trecută, chiar în ziua în care actorul împlinea 47 de ani, l-a dus pe Rocco (5 ani) să fie eutanasiat. Gestul a avut urmări neşteptate pentru prietenii şi apropiaţii actorului. Aceştia nu se aşteptau ca Santino, cuprins de remuşcări, să se sinucidă. În noaptea care a urmat morţii căţelului, actorul a sunat o fostă prietenă, după care a luat o doză mare de medicamente.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Astăzi mi-am trădat cel mai bun prieten. Rocco a crezut în mine, iar eu l-am dezamăgit. Nu merita asta!", a scris Santino în biletul său de sinucidere.

Poliţia l-a descoperit câteva ore mai târziu, în dormitor. Prietenii spun că, dacă Santino ar fi dat câinele spre adopţie, ori dacă l-ar fi lăsat la un adăpost, tragedia ar fi fost evitată.

Rocco a fost incinerat, la fel şi trupul actorului Nick Santino, care s-a sinucis pentru câinele său. "Într-un fel sau altul, ei vor fi mereu pentru totdeauna", a spus un prieten apropiat al artistului, Stuart Sarnoff.