Antrenorul formaţiei FC Vaslui se vaită că nicăieri n-a pomenit presiune ca aceea pusă de Adrian Porumboiu, patronul "galben-verzilor".
Colericul antrenor Marius Şumudică susţine că la FC Vaslui este presiune mai mare ca la "granzii" din Capitală. "Şumi-gol" a antrenat şi la Rapid, unde l-a avut patron pe George Copos, cel supranumit "Mister Presiune", dar susţine că Adrian Porumboiu este imbatabil la acest capitol.
"Presiune ca la Vaslui nu am găsit nicăieri. Aici este cel mai greu. Vaslui este o echipă cu pretenţii, unde se vrea performanţă, iar conjunctura a făcut că am luat echipa când era în construcţie. Dacă îţi vin jucători peste noapte e greu să ai rezultate imediate şi din acest punct de vedere simt o presiune aparte", s-a văitat Marius Ninel Şumudică la Dolce Sport.
"Eu, de când am venit la Vaslui, aud că nu mă prinde paltonul, ilicul, că vine nu ştiu ce antrenor. Am început să le pun la spate, să nu mă mai interseze. Simt că sunt respectat şi atâta timp cât îmi fac meseria cu pasiune nu am de ce să fiu neliniştit", a adăugat Şumudică.