Umilinţă şi la tineret!

Tricolorii mici au fost călcaţi în picioare de galezi şi au ratat calificarea la baraj.

Naţionalele de fotbal ale României „au prins gustul“ înfrângerilor cu scoruri de neprezentare! După ce, sâmbătă, prima reprezentativă a fost scoasă din ghete de Lituania, selecţionata de tineret a pierdut aseară, la Iaşi, şansa de a se califica la barajul pentru Campionatul European din 2009, după ce a fost umilită de echipa similară a Ţării Galilor, scor 0-3!

Elevii lui Emil Săndoi au terminat Grupa a 10-a de calificare pe locul trei datorită faptului că, în celălalt meci din grupă, tot aseară, Franţa a învins în deplasare Bosnia, scor 1-0, prin golul realizat de Belaid (68). La baraj vor merge Ţara Galilor şi Franţa!

S-a cerut demisia lui Emil Săndoi

Echipa ruşinii aliniată la Iaşi de Săndoi a fost: Tătăruşanu - Homei (78, Ochiroşii), Tudose, Mardare, Sepsi - Cr. Tănase (46, Deac), Ropotan, Torje (63, Bicfalvi), Chiacu - B. Stancu, Keşeru.

> Echipa naţională de tineret nu mai fusese învinsă de 19 meciuri. Aseară, românii s-au întrecut în erori jenante, iar galezii au profitat de toate gafele lor. Rhys Williams a deschis scorul, în minutul 12, reluând din mijlocul unei apărări adormite. După pauză, la o nouă fază fixă, Samuel Church a profitat de o eroare copilărească a lui Tudose, în minutul 58. Wiggins a pus sare pe rana românilor în minutul 65, când a marcat după o nouă serie de gafe impardonabile ale tricolorilor mici. Nici în ofensivă românii nu s-au descurcat mai bine, Stancu, Keşeru şi Mardare irosind ocazii monumentale.

Evoluţia elevilor lui Emil Săndoi a fost taxată de miile de spectatori prezenţi pe stadionul „Emil Alexandrescu“.

Aceştia au cerut demisia antrenorului Emil Săndoi şi i-au ironizat pe oficialii FRF, în frunte cu Florin Prunea. 19 meciuri consecutive fără înfrângere înregistrase până aseară de echipă pregătită de Emil Săndoi