Noua „vedetă” a grupării Sportivilor, uriașul Bebino – poreclit și „King Kong” după ce toată țara a văzut, pe internet, filmarea în care acesta îl face praf pe liderul interlop Nicușor Dumitrescu, zis Bibiloi –  a mers în Centrul Vechi împreună cu Salvatore, unul dintre frații lui Mircea Nebunu.

Scandalul ar fi izbucnit în momentul în care cei doi au încercat să intre într-un club, însă agenții de pază i-au oprit la ușă, pe motiv că sunt cunoscuți drept persoane periculoase și nu au voie înăuntru.

Bebino nu s-a lăsat cu una cu două și s-ar fi îmbrâncit cu luptătorul Gabriel Coșoveanu, care se ocupă, împreună cu mai mulți colegi, de securitatea localului.

Incidentul a fost încheiat repede, după ce Bebino ar fi primit un jet de spray lacrimogen în ochi. Conștient că, în cazul în care evenimentele degenerează nu are șanse de câștig, acesta l-a luat pe Salvatore și a plecat.

La fața locului au ajuns la scurt timp și polițiști ai Secției 10, care au întocmit un proces verbal. Incidentul nu ar fi rămas fără ecou după ce, din partea mai multor lideri interlopi din Berceni ar fi fost transmise unele mesaje de amenințare, potrivit Spynews.

FOTO

VIDEO

Te-ar putea interesa și: