Sorina Matei a reacționat pe Facebook în scandalul izbucnit la DNA, care o are în centrul atenției pe Laura Codruța Kovesi și procurorii „protejați” de șefa Direcției Naționale Anticorupție.
Întrebată dacă știe cine este procurorul " vechi din DNA, de pe vremea lui Daniel Morar, acum în echipa lui Kovesi, care spune "foarte curajos", sub protecţia anonimatului:“Ţuluş şi Moraru au comis fapte foarte grave”, Sorina Matei a fost clară.
„Mă tot întreabă lumea cine e procurorul " vechi din DNA, de pe vremea lui Daniel Morar, acum în echipa lui Kovesi, care spune "foarte curajos", sub protecţia anonimatului:“Ţuluş şi Moraru au comis fapte foarte grave”. Pentru corectitudine, transparenţă şi onestitate, procurorul care se piteşte ca la grădiniţă sub anonimat acuzându-şi colegii de comiterea unor "fapte grave", fără a spune care sunt acestea şi fără a proba, este Paul Dumitriu. Indiferent dacă se recunoaşte asta sau nu. Procurorul Paul Dumitriu este el însuşi cercetat de Inspecţia Judiciară, alături de Jean Uncheşelu şi Marius Bulancea, pentru prostia instrumentării dosarului OUG 13 cu încălcarea Constituţiei.
SCANDAL la DNA. Procurorul Țuluș spune ca NU a făcut ÎNREGISTRĂRILE
Speţa OUG13 a fost instrumentată în DNA în acest mod L.C.K: ”Am auzit comentarii pe dosarul cu OUG 13. Domne, eu mi-am asumat acest dosar împreună cu domnul Surugiu și cu domnul Uncheșelu. N-au făcut un milimetru de la stânga sau la dreapta fără ca eu să spun, da, domnule, sunt de acord și susțin treaba asta și cred în continuare că am făcut ceva legal și corect, chiar să zică CCR că am derapat instituțional pentru ea." Şi deloc aşa cum se mintea public pe 16.02.2017: L.C.K: "În acest dosar, ancheta este stabilită de procurorul de caz, Eu nu pot să vă spun pe cine va audia sau nu, procurorul este independent" Şi da, Paul Dumitriu este procurorul DNA care a reuşit performanţa de neegalat să se intercepteze singur în propriul dosar instrumentat, în propriile procese verbale redactate, cu nume şi prenume, în timp ce îi transmitea ofiţerului judiciar: "Sunaţi-l pe Lemnaru să se prezinte la sediul DNA. Vreau să mai vorbesc cu golanul ăsta odată. Vreau să îi dau un cap în gură". După ce faci prostii din multă neştiinţă şi primeşti întru servilism funcţii, îţi schimbi părerile despre oameni şi acuzi neprobat sub anonimat. Cam urât dar this is it. Un procuror bun, stăpân pe sine, întotdeauna are curaj”, a scris Sorina Matei pe Facebook.
Scandalul la DNA