Umbra lui Dăncilă. Portăreii la sediul PSD. Un consultant politic cere 5 milioane de euro

Umbra lui Dăncilă. Portăreii la sediul PSD. Un consultant politic cere 5 milioane de euro

Un fost consultant politic al PSD, din vremea când Viorica Dăncilă se afla la cârma partidul, a trimis executorii judecătorești, pentru a-și recupera banii, la sediul din Kiseleff al social-democraților. Acesta solicită peste cinci milioane de euro.

PSD a fost notificat de fostul consultant politic al partidului, Anton Pisaroglu, prin intermediul unui reprezentant al unui birou de executări, că trebuie să plătească datoriile către firmele lui în termen de 15 zile. Astfel, în Kiseleff au fost aduse toate documentele în format print pentru a se vedea munca prestată de firmele de consultanță pentru social-democrați. La rândul său, PSD susține că a trimis documentele spre analiză departamentului juridic al partidului.

Reprezentantul biroului de executări a venit la ora prânzului în Kiseleff, de unde a descărcat mai multe cutii pe care le-a depus la Secretariatul General al PSD. „Sunt 12.186 de file, toate conținând informații despre tipul livrabilului, resursele implicate și orele lucrate. Sunt 2736 de livrabile distincte, peste 34.000 de ore de lucru, 80 de proiecte implementate și 47 de specialiști angrenați în proiect", a declarat Anton Pisaroglu pentru Europa Liberă.

Firmele lui Pisaroglu au semnat mai multe contracte cu PSD în 2019, după ce în fruntea partidului a ajuns Viorica Dăncilă. Anton Pisaroglu devenise din iunie 2019 consilierul onorific al premierului Dăncilă, funcție neremunerată. După încheierea campaniei electorale și schimbarea Vioricăi Dăncilă din poziția de președinte PSD, noua conducere a avut rezerve față de contractul semnat cu Anton Pisaroglu. Surse din PSD au spus pentru Europa Liberă că datoriile cerute de fostul consultant s-au ridicat în primă fază la peste cinci milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anton Pisaroglu este un fost rugbyist, care a fost partenerul controversatului om de afaceri Frank Timiș, dar au în mass media au apărut informații că avea legături cu Elliot Brody, cel care l-a invitat pe Liviu Dragnea la instalarea lui Donald Trump ca președinte. Pisaroglu este fondator și CEO la H5 Strategies.

„Toate contractele pe care le-a avut PSD în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, considerate legale de către avocaţi, s-au achitat sau sunt în curs de eşalonare a plăţilor”, a declarat Marcel Ciolacu, când a fost întrebat de posibilitatea ca fostul consultant al Vioricăi Dăncilă să dea în judecată partidul, informează Radio Europa liberă.

PSD are o lungă relație cu creditorii, iar unii au ajuns să apeleze la gesturi radicale pentru a recupera sumele datorate de social-democrați.