ULTIMUL TERMEN DIN GALA BUTE. Cine va fi audiat astăzi

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat, miercuri, ultimul termen în dosarul "Gala Bute". La acest ultim termen, un personaj celebru va fi audiat.

Elena Udrea este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Judecătorii îl vor audia, miercuri, pe Felix Tătaru, în calitate de martor.  În plus, tot astăzi, procurorul de şedinţă şi avocaţii vor ţine pledoariile finale, urmate de ultimul cuvânt al inculpaţilor.

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015. Ea a stat în arest preventiv în perioada 25 februarie - 7 mai 2015, după care a fost plasată în arest la domiciliu până la data de 16 iunie 2015.

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume, Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea, confirm stiripesurse.ro. 

 

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

 

Conform DNA, în cursul anului 2010, Elena Udrea a primit în mod indirect, pentru sine şi pentru altul, prin intermediul lui Ştefan Lungu, foloase materiale de la Adrian Gardean şi Miron Gardean, pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale în cadrul programului 'Schi pentru România'.