Profesorul constăţean Eden Mamut a explicat pentru Libertatea ce înseamă nanotehnologia și ce pericole prezintă mai ales pentru industria alimentară.

”Când aceste tehnologii scapă controlului societăţii civile sau ale forurilor internaţionale competente, consecintele pot fi dramatice. Nanotehnologiile permit încapsularea de substanţe în nanoparticule care să fie eliberate în timp şi să permită creşterea eficienţei diferitelor efecte cum ar fi efectul antimicrobian şi în acest fel conservarea alimentelor pentru o perioadă mai lungă de timp. În 2008, pe piaţa din SUA erau înregistrate 67 de alimente şi băuturi comercializate şi care conţineau componente obţinute prin nanotehnologii. Probabil că în prezent, la nivel global sunt de ordinul sutelor. Multe ingrediente alimentare nanostructurate sunt licenţiate pe deja cunoscuta codificare cu E-uri şi se referă la micelii, lipozomi, coloranti, nanoparticule de TiO2 (E-171), SiO2 (E-551) ş.a.m.d. Pentru a recunoaşte aceste tipuri de alimente, este necesar să devenim mult mai precauţi când cumpărăm alimente procesate, să citim cu mare atenţie etichetele şi mai mult, să căutăm pe internet semnificaţiile diferitelor coduri”, a explicat prof. Eden Mamut.

În plus, conform specialistului din Constanţa, alimentele trebuie să avertizeze pe etichete dacă au conţinut ”nano”. În acest sens există şi Regulamentul nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor asupra produsele alimentare. Acesta specifică: ”toate ingredientele prezente sub formă de nanomateriale fabricate trebuie specificate în mod clar în lista ingredientelor, denumirile acestora fiind urmate de cuvantul „nano” între paranteze”.

E-171 este considerat cancerigen de Agenţia Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului şi se găseşte în zahăr, produse lactate, făină și produse de patisserie, crema de hrean, sosuri, gumă de mestecat și înghețată, creme, medicamente, pastă de dinți și sirop.