Firmele care doresc să scape de penalităţile de întârziere datorate statului, acumulate până la finele lunii august, trebuie să-şi plătească datoria principală până pe 31 decembrie.
Companiile care doresc să beneficieze de facilitatea prin care se şterg penalităţile de întârziere şi 50% din suma majorărilor de întârziere acumulate până la 31 august 2011 trebuie să se grăbească deoarece au mai rămas doar zece zile până când trebuie să-şi plătească datoria principală.
Dacă nu reuşesc să adune banii necesari pentru plata restanţelor până la sfârşitul acestui an, mai rămâne posibilitatea de a li se şterge jumătate din penalităţi şi doar un sfert din majorările de întârziere, dacă vor reuşi să-şi achite debitele până la jumătatea anului 2012.
Practic, firmele pot scăpa atât de penalităţile de întârziere, cât şi de jumătate din majorărie de întârziere acumulate în perioada 2006-iulie 2010, când acestea au fost scoase din Codul de procedură fiscală.
Peste 3.000 de firme au scăpat deja de penalităţi
Până pe 14 decembrie, 3.018 firme au beneficiat de facilitatea guvernului.
"De la intrarea în vigoare a ordonanţei şi până în prezent, peste 3.000 de companii au beneficiat de anularea penali tă ţilor, în sumă de 6,7 milioane lei, şi au achitat datorii restante de aproximativ 63,4 milioane lei", a declarat Sorin Blejnar, şeful ANAF, pentru Capital.
Fiscul a emis decizii de anulare a penalităţilor de întârziere pentru o sumă totală de 6,69 milioane lei, din care 1,145 milioane lei reprezintă majorări de întârziere, iar 5,545 miloane lei sunt penalităţi.
Printre beneficiari se numără cinci societăţi cărora li s-au "şters" sume mai mari de 100.000 de lei. Este vorba despre companii care activează în domenii precum operaţiuni de mecanică generală, furnizarea de abur şi aer condiţionat, construcţia clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale şi asigurări.
Până pe 15 octombrie, Fiscul a trimis notificări către peste 254.000 de firme care ar putea scăpa de penalităţile de întârziere. Cei care nu au primit nicio hârtie de la ANAF pot solicita clarificarea situaţiei. După ce Fiscul întocmeşte un borderou cu toate datoriile contribuabilului, acesta trebuie să-şi achite debitul principal în zece zile, după care se emite decizia finală de anulare sau reducere a penalităţilor de întârziere. Mai mult timp pentru depunerea declaraţiilor
Dacă trebuie să depuneţi la Fisc declaraţii pe luna trecută care au ca termen data de 25 decembrie şi nu reuşiţi să ajungeţi la administraţia financiară până vineri, vă veţi putea rezolva problemele cu Fiscul pe data de 27 decembrie. Asta deoarece ANAF a anunţat că declaraţiile pot fi depuse până marţi, 27 decembrie, deoarece luni, 26 decembrie, este zi liberă cu ocazia Crăciunului.