Evenimentul Zilei > Actualitate > Ultimele restricții sanitare impuse în București. Anunț de ultimă oră. Alertă
Ultimele restricții sanitare impuse în București. Anunț de ultimă oră. Alertă

Ultimele restricții sanitare impuse în București. Anunț de ultimă oră. Alertă

Sâmbătă seara, Comitetul pentru Situații de Urgență al Muncipiului București (CSUMB) a adoptat noile restricții sanitare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Măsurile sunt valabile din această noapte, de la ora 00:00.

Reprezentanții Prefecturii Capitalei au transmis că în ședința CSUMB au fost valorificate modificările legislative apărute după ședința de guvern. Printre altele, purtătoarea de cuvânt Mariana Stancu-Ţipişcă a declarat:

„Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a constatat rata de incidenţă pentru ultimele 14 zile la 8,28 şi a reglementat în consecinţă, în sensul că a valorificat modificările legislative care au apărut odată cu intrarea în vigoare a hotărârii de guvern adoptate astăzi.″

De asemenea, aceastaa menţionat că în intervalul orar 20:00-5:00 este restricţionată circulaţia persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19. Există și câteva excepții bine definite.

Totodată, purtătoare de cuvânt a completat că restricţiile nu se aplică persoanelor imunizate sau care se află între a 15-a şi a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

Astfel, începând de duminică, de la 00:00, în București vor fi aplicate mai multe măsuri pentru prevenirea și răspândirii pandemiei de coronavirus:

– de la ora 20:00 până la 05:00 va fi restricționată circulația persoanelor; vor avea voie să iasă din casă cei vaccinați sau cei care se aflăîn perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2; măsura se aplică pentru toate zilele săptămânii.

– se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior; de asemenea, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

– în spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.

– accesul în restaurante şi cafenele, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, este permis până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 24,00, doar pentru cei vaccinați sau pentru cei care avut Covid.

-accesul în restaurantele din interiorul centrelor comerciale este permis până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum, delimitate faţă de restul spaţiului public şi amenajate în acest scop, doar pentru vaccinați sau pentru cei care au avut Covid.

– activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.

– pperatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/ prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea zilnic în intervalul orar 5,00 – 22,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.  Prin excepţie, în intervalul orar 22,00 – 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului când incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, doar pentru cei vaccinați sau pentru cei care au avut Covid-19

Pentru lista completă cu toate restricțiile sanitare, puteți intra AICI.