Astfel, climatologul Roxana Bojariu a explicat că dereglarea vremii se produce peste tot în lume atrăgând atenția că Planeta se va reechilibra pe un alt nivel climatic, care să nu ne mai permită viață că specie. Primordial este să reducem emisiile.

„Vorbim de o dereglare a tipului de vreme peste tot și evident s-a simțit și la noi. Dumincă, în apropierea Polului Nord au fost 21 de grade Celsius, acolo unde temperatura maximă în mod obișnuit este cam 6-7 grade Celsius.
Lucrurile acestea vin împreună și formează ingredientele pentru aceste manifestări. Observați că în loc să predomine transportul dintre vest spre est, cu sisteme de vreme care să aducă vara, mai ales acum când ne apropiem și de august, o vreme mai liniștită în sudul continetului și în bazinul mediteranean – acolo unde trebuia să fie vreme senină, să nu plouă”, a explicat specialistul.

„În anii ce vin, se vor accelera manifestările severe, dacă mersul încălzirii globale devine din ce în ce mai abrupt și dacă avem emisii necontrolate în cantități din ce în ce mai mari”, a declarat Bojariu.

Climatologul a punctat că acest dereglaj climatic major se produce din cauza încălzirii globale și a explicat cum se produce.

„Încălzirea globală nu înseamnă doar o creștere graduală a temperaturilor, înseamnă modificarea tiparelor transportului de căldură și umiditate. Avem mai multă căldură pentru că gazele cu efect de seră rețîn mai multă căldură în sistem. Avem mai multă umiditate pentru că oceanele și marile sunt mai calde și atunci evaporarea e mai intensă. Uraganele au – combustibil –  mai mult și atunci lasă precipitații mai mari decât în mod obișnuit. Acum două săptămâni a plouat în zona Washington într-o ora cât într-o luna”, a adăugat Roxana Bojariu.

Astfel, Bojariu a menționat că și furtunile din zona noastră au și ele mai mult combustibil. „Marea Mediterana e o sursă, dar și Marea Neagră e mai caldă la suprafață. E clar că trăim schimbarea și începem să trăim tot mai mult această dereglare care vine odată cu schimbarea”, a continuat ea.

Climatologul a susținut că în anii următori se vor accelera astfel de manifestări severe dacă ritmul încălzirii globale va deveni din ce în ce mai abrupt și vom avea în continuare emisii necontrolate în cantități din ce în ce mai mari.

„Dereglajul devine regulă până se atinge un nou echilibru, care să însemne o planetă reechilibrată pe un alt nivel climatic, care să nu ne mai permită viață că specie și noi tragem după noi alte specii. Am avut trufia să credem că suntem stăpânii ecosistemelor și amprenta noastră este și în multe din ecosistemele care altfel nu ar fi avut probleme atât de grave”, a spus ea.

Totuși, nu este o fatalitate, ci trebuie acționat la nivel global, să reducem emisiile.

„Țintă tratatului de la Paris, dacă va fi pusă în practică, înseamnă să limităm creșterea temperaturilor cu 1,5 grade până la sfârșitul secolului, la nivel global, față de era preindustrială.

Lucrul acesta nu ne aduce înapoi de 1950, dar cumpărăm timp, timp care îl putem folosi să ne adaptăm la ceea ce am stricat deja că să nu se strice mai rău și să putem ține pasul cu schimbarea, chiar dezvoltându-ne”, a conchis Bojariu,  citată de ziare.com.

Te-ar putea interesa și: