Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat, luni, că dacă premierul Viorica Dăncilă nu va veni până miercuri în Parlament cu un guvern restructurat, parlamentarii formaţiunii sale vor vota moţiunea de cenzură, potrivit Agerpres.

„Aşteptăm ca miercuri doamna Dăncilă să vină cu formula de restructurare a Guvernului. Dacă nu vine miercuri – şi practic suntem în situaţia în care în plus faţă de Ministerul Mediului, al Energiei, Relaţia cu Parlamentul, Ministerul de Interne, cred că miercuri sau joi nu o să mai avem nici ministru al Educaţiei, atunci e foarte clar că nu avem nicio altă variantă, am făcut tot ceea ce ţinea de noi, să încercăm să găsim o soluţie raţională – vom vota toţi parlamentarii PRO România moţiunea de cenzură pe care sper să o depună cei de la PNL şi USR”, a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat în cursul lunii august,  la România TV, că partidul său ar putea să susțină un guvern restructurat al PSD, dacă Viorica Dăncilă va renunţa la candidatura la alegerile prezidențiale.

„Dacă Dăncilă nu mai candidează, suntem dispuşi să votăm un guvern restructurat. Dacă se restructurează Guvernul, se face un guvern jumătate, să mai deparazităm (…), da, de ce să nu susţinem”, a mai spus Ponta, întrebat  de ziariștii RomaniaTV în ce condiţii ar susţine Guvernul.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că poartă negocieri cu o serie de partide , printre care și ProRomania, pentru susținerea moțiunii de cenzură pe care liberalii o vor depune cu siguranță până la alegerile prezidențiale.

Te-ar putea interesa și: