Evenimentul Zilei > EVZ Special > Ultima Thule: cea mai îndepărtată lume explorată de Om
Ultima Thule: cea mai îndepărtată lume explorată de Om

Ultima Thule: cea mai îndepărtată lume explorată de Om

Sonda spațială New Horizons a ajuns la un asteroid de gheață aflat la 6,5 miliarde de kilometri de Terra, care poate oferi informații senzaționale despre formarea sistemului nostru solar.

Pe 1 ianuarie, la 17.28, ora Bucureștiului, în laboratorul de fizică aplicată al Universității Johns Hopkins din Maryland au izbucnit urale: ajungeau pe Pământ primele informații transmise de sonda New Horizons despre cel mai îndepărtat corp spațial explorat vreodată, asteroidul Ultima Thule.

Semnalul a avut nevoie de exact 6 ore și 8 minute pentru a străbate distanța de 6,5 miliarde de kilometri care desparte Ultima de Terra și a fost recepționat de una dintre cele mai mari antene NASA, aflată la Madrid. Pentru comparație, un semnal de la Soare la Pământ ajunge în doar 8 minute și 20 de secunde. „Avem o sondă sănătoasă”, a anunțat șefa operativă a misiunii, Alice Bowman. „Am realizat cel mai îndepărtat survol.”

 

Un grăunte putea distruge sonda

În timpul celor șase ore, în laboratorul de la Johns Hopkins tensiunea fusese maximă: nimeni nu putea garanta că sonda va supraviețui survolului. „La o viteză de 14 kilometri pe secundă, dacă lovești o particulă de praf, nu mai mare decât un cristal de zahăr se poate dovedi devastator”, spunea astronomul Carey Lisse, răspunzând pe Twitter întrebărilor puse din lumea întreagă.

Primul mesaj radio a conținut informații privind starea tehnică a sondei, care confirmau că New Horizons a executat observațiile asupra asteroidului de gheață conform comenzilor primite de pe Pământ și că memoria de la bordul sondei este plină cu informații.

Ultima Thule face parte din ceea ce se numește Centura Kuiper – un inel de materiale înghețate care orbitează în jurul Soarelui la peste 2 miliarde de kilometri dincolo de ultima (a opta) dintre planete – Neptun – și la 1,5 miliarde de kilometri dincolo de planeta pitică Pluto, pe care New Horizon a vizitat-o în 2015.

Uriașa distanță dintre New Horizons și Pământ coroborată cu transmițătorul mic (15 wați) al sondei fac ca datele înregistrate cu ocazia survolării Ultimei Thule să se transmită cu o viteză foarte redusă, de numai 1 kilobit pe secundă. Prin urmare, pentru ca toate imaginile stocate de sondă să ajungă pe Pământ va fi nevoie 20 de luni, adică până în septembrie 2020.

„Aluna spațială”

Prima dintre imaginile cu rezoluție foarte mare nu este așteptată să fie recepționată înainte de o lună.

Însă acest lucru nu va întârzia ritmul cercetărilor: „Imaginile (de rezoluție mică – n.r.) care sosesc săptămâna aceasta ne vor dezvălui deja elementele de bază geologice și structurale și săptămâna viitoare vom începe să redactăm primul raport științific”, a declarat cercetătorul șef Alan Stern.

Inclusiv ultima imagine din timpul fazei de apropiere transmisă de sondă a prezentat informații spectaculoase: Ultima Thule are forma unei alune americane, permițând estimarea dimensiunilor asteroidului la 35 de kilometri pe 15 kilometri.

 

O „eprubetă” care a păstrat informații de la nașterea sistemului solar

Sunt mai mulți factori care fac Ultima Thule și locul în care evoluează atât de interesante pentru cercetători, scrie BBC. Primul este că în această regiune de la marginea sistemului solar Soarele este atât de slab încât sunt doar cu 30-40 de grade Celsius peste zero absolut (de -273,15 grade). Prin urmare, reacțiile chimice au fost înghețate. Aceasta înseamnă că Ultima este probabil perfect conservată în stadiul în care s-a format.

Un alt factor este dimensiunea mică a asteroidului, ceea e înseamnă că îi lipsește „motorul geologic”, care, la corpurile spațiale mai mari, schimbă compoziția.

În fine, un al treilea factor este natura mediului înconjurător: în centura Kuiper domnește un calm puțin obișnuit comparativ cu alte zone mai apropiate de Soare. Prin urmare, aici au avut loc mai puține ciocniri între obiecte și Kuiper nu a fost tulburată.

Alan Stern explică: „Tot ce vom afla despre Ultima – de la compoziția sa geologică până la modul în care s-a format – ne va da informații despre condițiile de formare inițiale ale sistemului solar pe care toate celelalte obiecte în jurul cărora am orbitat, pe care am aterizat sau le-am survolat nu ni le pot furniza, deoarece sunt mari și evoluate sau sunt calde.”

 

Care este destinul lui New Horizons în viitor

Foarte probabil, savanții de la Johns Hopkins vor solicita NASA să finanțeze o extindere a misiunii actuale, cu speranța că, modificând puțin cursul actual al sondei, aceasta ar putea ajunge la un alt corp din Centura Kuiper în deceniul viitor. New Horizons are suficient carburant pentru a atinge o nouă țintă. Mai mult, are suficiente rezerve electrice pentru a permite funcționarea instrumentelor de la bordul său până în anii 2030.

Longevitatea bateriei cu plutoniu i-ar putea permite chiar să iasă din sistemul solar.

Cele două misiuni Voyager lansate în anii 1970 au părăsit ambele heliosfera („bula” de gaz suflată de Soare, una dintre definițiile sistemului solar). Voyager 2 a făcut foarte recent, în noiembrie trecut. Totuși, New Horizons nu va putea concura cu cele două Voyager în ceea ce privește distanța de Terra la care poate ajunge. Deși era la momentul lansării, în 2006, nava spațială cea mai rapidă lansată vreodată, ea pierde teren față de predecesoarele sale. Motivul: sondele Voyager au primit un puternic impuls gravitațional atunci când au trecut de planetele exterioare. Voyager 1 se deplazează acum cu 17 km/s, în vreme ce New Horizons „doar” cu 14 km/s.

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.