Ultima statistică. Cea mai mare pensie din România e amețitoare

Ultima statistică. Cea mai mare pensie din România e amețitoare

Peste 9.400 de români beneficiază de pensii speciale, numărul acestora crescând față de aceeași perioadă a anului trecut, arată cele mai recente date publicate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), evidențiind situația acestora la 31 martie.

Numărul românilor care beneficiază de pensii speciale a crescut cu 175 față de anul trecut, ajungând la 9.463. Cei mai mulți beneficiari ai pensiilor de serviciu, 4.018 de persoane, sunt judecători și procurori, arată aceeași sursă.

În rândul acestora se află și cel mai bogat pensionar din România. Acesta încasează, lunar, o pensie în valoare de 18.880 de lei. Cea mai mare parte din sumă, respectiv 17.614 de lei reprezintă cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa provine din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De pensii speciale beneficiază și foștii diplomați. În baza Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază 835 de persoane, având o pensie medie de 5.769 de lei, din care 3.308 de lei sunt suportaţi de la bugetul de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un număr de 791 de foști parlamentari au, de asemenea, pensii de serviciu, conform Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. Valoarea pensiei medii în cazul lor este de 4.760 de lei (din care 2.760 lei provin de la bugetul de stat).

Alți 1.426 de pensionari sunt beneficiarii Legii 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Aceștia au o pensie medie care se ridică la 11.349 de lei lunar, din care 7.763 de lei sunt suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru foștii angajați ai Curții de Conturi primesc 604 persoane, media fiind de 8.124 de lei, din care 4.170 de lei cota suportată din bugetul de stat. Nu în ultimul rând, 1.789 de pensionari beneficiază de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau, cu un venit mediu lunar de 4.658 lei, din care 2.741 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Sursa: Agerpres.ro