Ultima RUȘINE a lui Obama: Asediul de la Mosul BĂLTEȘTE, permițând ISIS să se consolideze

Ultima RUȘINE a lui Obama: Asediul de la Mosul BĂLTEȘTE, permițând ISIS să se consolideze

Eșecul ofensivei de la Mosul a armatei irakiene, sprijinite de Statele Unite, la nouă săptămâni după ce a început, a devenit evident după ce duminică, 4 decembrie, o delegație a ISIS, venită de la Raqqa, din Siria, a intrat nestingherită în al doilea oraș ca mărime al Irakului, în ciuda asediatorilor.

Sursele militare ale Debka afirmă că delegația jihadiștilor a venit pentru a pune la cale sincronizarea operațiunilor militare de apărare a celor două fiefuri ISIS.

Mișcarea teroriștilor a avut loc după ce a devenit evident că ofensiva de la Mosul bate pasul pe loc. Și la Washington a devenit evident că directiva lui Obama, de a elibera Mosul din mâinile ISIS, până la sfârșitul anului, nu va putea fi îndeplinită, astfel încât să părăsească în ianuarie Casa Albă încununat de o victorie strategică împotriva terorismului islamic.

Circa 54.000 de soldați irakieni, 5000 de consilieri și membri ai forțelor speciale americane, sprijiniți de 90 de avioane de luptă și 150 de piese de artilerie grea au participat în octombrie la lansarea marii ofensive asupra Mosulului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste forțe s-au dovedit incapabile să-i învingă pe cei 9000 de luptători ISIS. Asediatorii au reușit să elibereze până acum nu mai mult de o zecime din teritoriul ocupat inițial de jihadiști.

Deși Bagdadul emite în serie comunicate optimiste privind situația de pe front, în care vorbește despre noi și noi victorii, realitatea este că înaintarea trupelor irakiene și a aliaților stagnează, asediatorii mulțumindu-se să schimbe focuri de arme cu ocupanții.

Deși la începutul ofensivei, ISIS părea hotărâtă să-și retragă grosul forțelor din Mosul spre Raqqa, ineficiența asediatorilor a făcut-o să-și schimbe tactica și să decidă să reziste. Primul semnal al acestei schimbări de tactică a fost pe 27 noiembrie, când ISIS a difuzat o înregistrate video, cu luptătorii săi în acțiune, în interiorul Mosulului. Erau prezentate trupe de commando aliniate în formație de luptă, lunetiști pe poziții, mașini capcană amplasate în puncte-cheie ale orașului și străzi blocate cu baricade.

În teritoriile de unde s-au retras, trupele irakiene au descoperit obuze și rachete încărcate cu substanțe toxice și este de presupus că astfel de arme se află și în Mosul.

Mai mult, o parte din trupele care au părăsit Mosulul la începutul ofensivei, au început să se reîntoarcă, pentru a participa la rezistență.

Conștient de criza în care se află ofensiva și de mesajul catastrofal de neputință pe care l-ar transmite un eșec, Pentagonul plănuiește suplimentarea forțelor de la Mosul. Însă planurilor vor trebui să aștepte până când noul președinte Trump și secretarul Apărării, James Mattis, vor intra în pâine, anul viitor.